<
Actualitate

Asociația The Da Vinci System implementează un proiect pentru a oferi o oportunitate de dezvoltare în domeniul IT elevilor din Turda și Câmpia Turzii, printr-un maraton de creat jocuri video

În zona Turzii există extrem de puține oportunități de dezvoltare în domeniul IT pentru elevi, aceștia fiind nevoiți sa investească mult timp, bani și energie pentru a se deplasa în alte orașe, iar materia predată la școală este deseori consistentă și complicată, lucru ce rezultă deseori în îndepărtarea elevilor de acest domeniu.

Laboratorul digital este un proiect organizat de Asociația The Da Vinci System, cu sprijinul finanțării obținute în cadrul programului Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow care include proiecte, activități și evenimente realizate cu tehnici de învățare nonformală pentru adolescenți. Acest proiect este adresat elevilor de liceu și de gimnaziu fără experiență în domeniul informaticii, care își propune să le dezvolte competențe de bază în domeniul IT printr-un program de 3 săptămâni de mentorat și un maraton de 24 de ore de dezvoltare de jocuri video. Tematica aleasă în acest an este dezvoltarea de jocuri cu poveste interactivă, unde firul narativ depinde de alegerile jucătorului.

Mai întâi, în perioada 15 mai – 11 iunie 2021, participanții își vor forma competențele necesare pe partea de programare și dezvoltare de jocuri video, prin participarea la un curs creat de mentori și organizatori. După finalizarea cursului, participanții își vor putea aprofunda cunoștințele participând la webinarii susținute de mentori.

În urma perioadei de mentorat, participanții își vor putea dezvolta propriile jocuri într-un maraton de 24 de ore în care vor putea să își dezvolte propriile jocuri video. La sfârșitul celor 24 de ore, fiecare echipă va fi jurizată, urmând ca cel mai bun joc să fie premiat.

Într-o lume care se bazează din ce în ce mai mult pe tehnologie este important ca elevii să aibă oportunitatea să își formeze competențe în domeniul IT, însă nu este mereu posibil. Acest proiect le oferă nu doar oportunitatea de a-și forma competențe într-un domeniu al cărui importanță crește în fiecare zi, dar și oportunitatea de a face domeniul IT mai accesibil pentru toți elevii, indiferent de nivelul lor de pregătire.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/de inițiativă.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS