Dorim să le mulțumim celor de la Compania de Apa Aries pentru sprijinul pe care ni-l oferă în ceea ce privește realizarea primei etape a proiectului ”Povești neștiute din penitenciar”. Ne bucurăm că sunteți alături de noi, mai ales atunci când vine vorba de oameni și emoțiile lor!
Cu ajutorul CAA vom reuși să printăm flyerele pe care se vor regăsi poveștile și sfaturile persoanelor private de libertate, în ceea ce privește violența, traficul de persoane, criminalitate, etc. și să le distribuim în toată țara.
Abia așteptăm să primim feedback-ul vostru în legătură cu prima etapă a proiectului, dar și în legătură cu poveștile pe care le veți citi și să ne întâlnim pentru a pune la cale celelalte două etape ale proiectului.
Până atunci, vă vom face cunoștință și cu penitenciarele partenere, fără de care nu am fi putut face acest proiect și cărora le mulțumim.
Asociația Potaissa Art lansează un proiect pilot, în cadrul proiectului ”Ignoranța face victime” și anume: ”Povești neștiute din penitenciar”.
Proiectul își propune să demonstreze oamenilor că empatia și violența nu ar trebui să existe în aceeași bulă a fiecărui individ. Comunitatea poate evolua doar dacă ne pasă și de felul în care se simt cei din jurul nostru.
Poveștile din penitenciare îi provoacă pe cetățenii români să se gândească mai mult la acțiunile pe care le desfășoară, dar și la sancțiunile/pedepsele pe care le vor primi dacă vor încălca libertatea celorlalți.
Ne puteți sprijini prin transfer bancar la:
CONT BANCAR: RO95BTRLRONCRT0561306101 cu specificația ”DONAȚIE IFV” – contul Asociației Potaissa Ar
REVOLUT: 0756415620 cu specificația ”DONAȚIE IFV”
Pentru informații suplimentare:
Mail: potaissaart@gmail.com
Telefon: 0756415620
Facebook: Asociația Potaissa Art / Ignoranța face victim
Instagram: potaissart / ignoranta.face.victime
Dragoș Pleșa
coordonator proiect ”Povești neștiute din penitenciar”