<
Actualitate

ASOCIAŢIA CLUB SPORTIV „ACTIVJUDO” singurul club sportiv din Câmpia Turzii care a primit finanțare

Consilierii Locali ai Municipiului Câmpia Turzii au aprobat joi, 26 august, alocarea în tranșe, către ASOCIAŢIA CLUB SPORTIV „ACTIVJUDO”  a sumei de 176.200 lei reprezentând finanțare conform Legii nr.69/2000, în vederea realizării activităţilor proiectului „Educație fizică și morală prin judo”, în anul competițional 2021 – 2022.

Acordarea sumelor de bani se realizează în conformitate cu normele legale incidente precum şi în baza H.C.L. nr.117/2018 prin care forul deliberativ local a aprobat Regulamentul referitor la regimul finanţărilor acordate de la bugetul local al municipiului Câmpia Turzii, pentru proiectele de activităţi sportive, și a H.C.L. nr. 146/2020 privind modificarea anexei la H.C.L. nr.117/2018.

Principalul grup ţintă al proiectului „Educație fizică și morală prin judo” sunt persoane din municipiul Câmpia Turzii care activează în cadrul ASOCIAŢIEI CLUB SPORTIV „ACTIVJUDO”. Având în vedere faptul că, încheierea operaţiunilor contabile ale municipalităţii poate fi făcută aproximativ până la data de 20 decembrie, pentru activităţile propuse a fi realizate în anul 2021, astfel administrația locală a propus acordarea sumei de 43.000 lei, urmând ca în anul 2022 municipiul Câmpia Turzii să facă demersurile în vederea cuprinderii sumelor necesare finalizării întregului proiect în sumă de 176.200 lei.

„ACTIVJUDO”  singurul club sportiv care a depus acte pentru finanțare.

Alpar Nagy este omul care conduce ACTIVJUDO. Într-un interviu pentru Ziarul 21, acesta a declarat că a început judo în 1997, pe vremea în care era la liceu la Cluj în clasa a 10-a. Până atunci a practicat handbal şi tenis de câmp dar a avut impresia că sportul în sine este prea puţin. În judo a găsit partea de educaţie fizică combinată cu latura filosofică şi latura religioasă.

Alpar Nagy: ”Judo este o artă marţială modernă care a fost înfiinţată în 1882 de către profesorul Jigor Kano şi care conservă elemente din artele marţiale străvechi din Japonia. În Japonia, judo s-a născut ca şi o alternativă de educaţie fizică la gimnastica şi atletismul din Europa şi Statele Unite ale Americii. Cu alte cuvinte, în şcoli la ora de educaţie fizică, la noi se practică elemente de gimnastică şi atletism, iar în Japonia se practică elemente din judo”.

Întrebat de reporterii Ziarului 21 într-un interviu realizat în urmă cu patru ani, care este obiectivul pe termen lung, ca practicant şi mai ales ca antrenor, Alpar Nagy a răspuns:  Ca şi practicant şi ca antrenor obiectivul meu este să promovez mişcarea în general şi evident disciplina judo în special prin evenimente, cursuri, stagii şi competiţii. Cu cât vor fi mai mulţi practicanţi, cu atât oamenii vor fi mai sănătoşi. În momentul în care vom avea elevi care sunt capabili de a face mare performanţă, ei vor fi îndrumaţi şi trimişi la loturile din ţară unde acest lucru este posibil.

 

 

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS