Asociația pentru Mobilitate Socială și Educație Democratică a organizat recent o expoziție de lucrări ale elevilor, un eveniment deosebit în cadrul proiectului FolkVentura.
Finanțat din bugetul local al Municipiului Câmpia Turzii pentru anul 2024, acest proiect are ca scop revitalizarea tradițiilor locale prin intermediul artei și implicarea activă a tinerilor.
În cadrul proiectului FolkVentura, tinerii din Liceul Teoretic “Pavel Dan” din Câmpia Turzii au avut ocazia de a explora legendele locale și de a le aduce în prezent, prin artă. Ghidați de poveștile bătrânilor, aceștia au creat ilustrații inspirate din personaje legendare precum Ielele – misterioasele făpturi ale pădurii care dansează în lumina lunii, sau Știma Apelor – spiritul ce veghează apele și păzește râurile. Fiecare desen spune o poveste aparte: Strigoii – umbre ale trecutului, cu ecou în nopțile de vară, sau personajele precum Murgilă, Miazănoapte și Zorilă – care simbolizează timpul, noaptea și zorii, într-o luptă eternă pentru echilibru între întuneric și lumină. Prin creion și culoare, tinerii au reușit să capteze esența acestor ființe mitice, păstrând vie moștenirea noastră culturală.
„Arta este una dintre cele mai frumoase metode prin care tinerii pot explora și păstra vii aceste tradiții”, a declarat un reprezentant al Asociației pentru Mobilitate Socială și Educație Democratică.
Prin desenele și creațiile lor, participanții nu doar că și-au demonstrat talentul artistic, dar au contribuit la crearea unui dialog intergenerațional valoros, conectând astfel trecutul cu prezentul.
Pe lângă expunerea lucrărilor, simpozionul a inclus și sesiuni de discuții și schimburi de idei între tineri și membrii comunității, contribuind la întărirea coeziunii sociale. Proiectul FolkVentura promovează arta și cultura ca instrumente de educație și implicare activă, oferind tinerilor posibilitatea de a deveni ambasadori ai patrimoniului local.
Tinerii artiști implicați în proiect au participat anterior la ateliere de formare axate pe tehnici de desen și pictură, precum și pe integrarea elementelor folclorice în lucrările lor. Aceste ateliere au fost gândite să inspire și să stimuleze creativitatea, încurajând o explorare mai profundă a identității culturale și personale.
Asociația pentru Mobilitate Socială și Educație Democratică dorește să mulțumească Primăriei Câmpia Turzii și Liceului Teoretic “Pavel Dan” pentru sprijinul acordat acestui demers.