Arieșul Mihai Viteazu își continuă drumul excelent în campionatul ligii a IV-a și câștigă „acasă” meciul împotriva echipei Academiei Mihai Georgescu cu scorul de 3 – 1. Echipa antrenată de Valentin Șandru are o singură înfrângere și opt victorii, acumulând 24 puncte.
Partida s-a disputat pe terenul Bazei Sportive din Viișoara și asta pentru că terenul celor din Mihai Viteazu suferă lucrări de infrastructură și mai ales pentru că Victoria Viișoara a avut meci în deplasare la Unirea Triteni.
Meciul a fost dominat în mare parte de echipa Arieșul Mihai Viteazu, însă jocul „copiilor” de la Academia Mihai Georgescu a pus, la început de meci, câteva probleme defensivei Arieșului. De remarcat că în staff-ul Academiei se află pe postul de antrenor secund un fost junior ISCT, Paul Cordoș, originar din Câmpia Turzii.
Experiența de joc, unitatea și valoarea jucătorilor echipei antrenate de Valentin Șandru și-au spus cuvântul și partida a fost câștigată fără problemele. Marcatori pentru Arieșul Mihai Viteazu au fost: Mărie (2g) și Gall (1g).
Etapa viitoare, Arieșul Mihai Viteazu joacă în deplasare la Speranța Jucu.