<
Actualitate

Arieșul Mihai Viteazu a ratat promovarea în liga a 3 -a Arieșul Mihai Viteazu – Crișul Sântandrei 3 – 3 (2 – 0)

Arieșul Mihai Viteazu a ratat promovarea în liga a 3 -a
Arieșul Mihai Viteazu – Crișul Sântandrei 3 – 3 (2 – 0)

Arieșul Mihai Viteazu a ratat promovarea în liga a 3 -a

Arieșul Mihai Viteazu – Crișul Sântandrei 3 – 3 (2 – 0)


Meciul retur al barajului pentru promovarea în cel de-al treilea eșalon fotbalistic al țării, dintre Arieșul Mihai Viteazu, campioana ligii a IV, seria Cluj și Crișul Sântandrei, câștigătoarea campionatului ligii a IV-a din județul Bihor, pornea de la scorul de 2-1 pentru formația bihoreană, rezultat consemnat în partida tur, disputată sâmbătă, 18 iunie, la Sântandrei. De aceea, gazdele așteptau cu încredere și cu speranțe îndreptățite într-o răsturnare a situației, partida retur, programată sâmbătă, 24 iunie, de la ora 17.30 pe arena din Mihai Viteazu, comună situată la 5 km depărtare de Turda.


Prima jumătate a primei reprize a aparținut oaspeților, care au dominat teritorial, datorită jocului mai limpede practicat de jucătorii din compartimentul de mijloc al echipei. Cu toate că nu prea au reușit să se apropie de paortă, gazdele au reușit să deschidă scorul în minutul 31, prin golul înscris de Coltor, care, cu un șut pe jos, din interiorul careului mare, a trimis mingea în poartă prin dreapta portarului Verdeș. După alte trei minute, gazdele și-au majorat avantajul de pe tabelă. Busuioc, aflat în careul mic al oaspeților, a intervenit pe traiectoria mingii centrate din dreapta, i-a schimbat direcția și portarul Verdeș a privit, neputincios, cum mingea se scurgea în plasă, prin stânga sa, fără să mai poată interveni. Așadar, tabela indica, în minutul 34 din prima repriză, scorul de 2-0 pentru Arieșul Mihai Viteazu, rezultat la care formația gazdă era promovată în liga a 3-a.


Dar oaspeții au abordat partea a doua a partidei cu mai multă hotărâre, și pe fondul unei căderi fizice a jucătorilor Arieșului Mihai Viteazu, lucru remarcat la finalul partidei de Valentin Șandru, antrenorul Arieșului, soarta partidei s-a schimbat. Primul gol al Crișului, înscris de Victor Dobrescu, în minutul 50, a marcat începutul asediului oaspețilorla poarta lui Varga. În următoarele 11 minute după înscrierea golului, Crișul Sântandrei întorcea rezulattul în favoarea sa, prin golurile reușite de Turcan (min. 56) și același Dobrescu, care a recidivat în minutul 61.
Cu o tresărire de orgoliu, Arieșul Mihai Viteazu a restabilit egalitatea în minutul 82, prin golul reușit de Szabo, dar soarta promovării era pecetluită.


Brigada de arbitri, alcătuită din Marius Omuț (Satu-Mare), ajutat la cele două linii de asistenții Cosmin Bojan (Târgu-Mureș), respectiv Jolt Kopriva (Carei) a condus corect formațiile:
Arieșul Mihai Viteazu: Varga – Crișan, German, Moldovan, Drăgan, Kiesz (Fru Gustave Zama Ibu), Coltor, Busuioc (Mureșan), Szabo, Pârțilă (Mărie). Antrenori: Valentin Șandru (suspendat pentru această partidă) și Dorin Roșu.
Crișul Sântandrei: Verdeș – Turcan, Matei, Oros, Coriolan, Hababuk, Baciu, Prundaru, Balogh, Covaciu, Pașca. A mai jucat Victor Dobrescu. Antrenori: Petru Gabor, Alin Pintea

Observator FRF: Cristian Gîț (Deva)
Observator pentru arbitri: Zaharia Ciev (Timișoara)

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS