„Soveresan Andrei, unul dintre cei mai buni alergători de maratoane montane din România, dar și din străinătate, a inițiat proiectul Arc peste Carpați, în cadrul căruia va alerga, în luna iulie, întreg arcul carpatic. Va porni din Sighetul Marmației și va urma principalele creste montane până la Orșova. Întregul traseu are aproximativ 1.500 de kilometri”, se precizează pe 1leu.galantom.ro.
„Proiectul Arc peste Carpați are ca scop strângerea de fonduri pentru Spitalul Copiilor, un proiect al Asociației 1 Leu. Acest demers își propune construirea unui spital pentru copiii cu afecțiuni oncologice. Dacă doriți să ajutați copiii care suferă de una dintre cele mai grave boli, puteți să îl susțineți financiar prin proiectul Arc peste Carpați. Fondurile strânse prin acest proiect vor fi donate asociaţiei 1 Leu pentru construirea Spitalului Copiilor.
Vom încerca să oferim cadou brățări, tuturor persoanelor care vor dona pentru #spitalulcopiilor. Andrei poate fi urmărit accesând următorul link: http://share.findmespot.com/shared/faces/viewspots.jsp?glId=0qD7GQxDBUsopINdgnmn8mGGS2J3bPq5P MULT SUCCES ANDREI!”, mai precizează sursa citată.