Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că astăzi 18 octombrie 2021, începând cu ora 00:01, a autorizat la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2021 un număr de39.623 fermieri, cu o sumă totală de 160.995.060,92 euro.
Cuantumul per hectar al plăților directe care se acordă pentru anul de cerere 2021 a fost stabilit prin Hotărârea nr.1053/02.10.2021 privind stabilirea pentru anul 2021 a cuantumului per hectar al plății unice pe suprafață, al plății redistributive și a intervalelor de suprafață pentru care se acordă aceasta, a plății pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, al plății pentru tinerii fermieri și al plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine și sunt următoarele:
Schema de plată unică pe suprafață – 95,4751 euro/ha;
Plata redistributivă: primul interval 1-5 ha inclusiv – 5,0000 euro/ha al doilea interval peste 5 ha și până la 30 ha inclusiv – 48,1457 euro/ha.
Plata pentru înverzire – 57,8931;
Plata pentru tinerii fermieri – 40,4514;
Sprijin cuplat în sectorul zootehnic pentru speciile ovine/caprine – 17,2430 euro/cap animal.
În conformitate cu Regulamentul (UE) nr.1295 din 4 august 2021 de derogare, pentru anul 2021, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale, statele membre pot plăti avansuri de până la 70 % în cazul plăților directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 și de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.
Precizăm că plăţile pentru schemele finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9475 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2021 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C/398/7/01.10.2021.
Plăţile pentru schemele finanțate din FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,8683 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2020 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/03.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură îşi propune în perioada de acordare a avansului, 18 octombrie 2021 – 30 noiembrie 2021, să finanţeze fermierii cu o sumă de peste 1 miliard de euro, atât pentru schemele finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) cât şi pentru măsurile finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
APIA mereu alături de fermieri!
SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE.