Apel pentru colectarea de obiecte istorice pentru proiectul Muzeul Propagandei Comuniste
Născut după prăbușirea regimului comunist în România, tânărul de azi, nu are format un sistem de gândire antagonică (comunist-anticomunist), și încă își dezvoltă valorile din prisma cărora privește societatea.
Vom face cunoscute instrumentele utilizate pentru manipularea maselor în anii dictaturii comuniste în rândul a 2500 de tineri, predominant din mediul rural, deoarece ne dorim să creștem gradul de conștientizare al acestora.
Astfel, într-un mod cu totul inovativ, vom oferi tinerilor acces la propria cultură, promovând valorile europene care stau la baza oricărei societăți, determinându-i să își formeze opinii bazate pe fapte reale, concrete și transparente, eliminând nostalgiile unui sistem totalitar dovedit opresiv.
Muzeul Propagandei Comuniste urmărește consolidarea unei generații informate, familiară cu propria cultură și capabilă să își formeze opinii personale. Astfel, alături de Muzeul de Istorie Turda facem un apel pentru colectarea unor obiecte folosite în acea perioadă atât cu scop propagandistic, cât și uzual în viața cotidiană. Exemple ar fi numeroase: articole de presă, postere, scrisori, ziare, cărți pentru copii, vestimentație, uniforme, numismatică și medalistică, aparatură casnică, mobilier, obiecte artizanale etc.
Pentru realizarea unei donații sau împrumut a unor astfel de obiecte în scopul expunerii, vă invităm să ne contactați la Muzeul de Istorie Turda: 0742 415 829 -Attila Fodor sau 0744 130 398 – Groza Horațiu.
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Acest proiect este dezvoltat cu sprijinul Muzeului de Istorie, Turda – instituție care valorifică în mod profesionist patrimoniul din colecţiile sale şi asigură un cadru adecvat de interacţiune între vizitatori şi bunurile culturale.