Primăria Municipiului Câmpia Turzii recrutează persoane care doresc să devină voluntari în cadrul instituţiei.
Domeniile în care se pot derula activităţi de voluntariat sunt următoarele:
- Cultură şi evenimente publice
- Asistenţă socială
- Activităţi educative
- Informarea comunităţii
- Protecţia mediului
- Administrarea domeniului public
Dacă eşti interesat să te alături echipei noastre, completează fişa de înscriere, on-line sau în forma scrisă (caz în care o depui la Registratura instituţiei- Câmpia Turzii, str. Laminoriştilor, nr. 2 )
Selecţia se face pe baza unui interviu, având la bază fişa de inscriere şi verificarea îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii:
• Să cunoşti limba română scris şi citit (cu exceptía cetatenilor străini),
• Să ai cel puţin 15 ani împliniţi (capacitate de muncă potrivit legislaţiei în domeniul muncii). Dacă ai între 15 şi 18 ani, la semnarea contractului de voluntariat vei avea nevoie de acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali.
• Să ai o stare de sănătate corespunzătoare activităţilor de voluntariat pentru care ai optat (starea de sănătate se probează, la solicitare, cu certificate medicale sau alte documente),
• declaraţie pe proprie răspundere privind lipsa antecedentelor penale sau cazier, la solicitare.
Beneficii: ai posibilitatea să te implici în viaţa comunităţii, să îţi dezvolţi abilităţile, cunoştinţele şi să dobândeşti experienţă în domeniile de interes. Îţi oferim contract şi certificat de voluntariat, în conformitate cu prevederile legii 78/2014 participare gratuită la formări şi flexibilitate în stabilirea programului de activităţi pe care urmează să le desfăşori!
Pentru informații suplimentare, accesează site-ul https://www.campiaturzii.ro/voluntariat-pentru-comunitate/ iar pentru a citi regulamentul activității de voluntar, accesează site-ul https://www.campiaturzii.ro/hcl/2018/hcl_237.pdf
Direcția Relații cu Comunitatea