<
Actualitate

ANUNȚ DE PARTICIPARE la sesiunea I de selecție a proiectelor de interes public pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă din fondurile bugetului local al Municipiului Câmpia Turzii, în anul 2023, în baza Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute în România

ANUNȚ DE PARTICIPARE
la sesiunea I de selecție a proiectelor de interes public pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă din fondurile bugetului local al Municipiului Câmpia Turzii, în anul 2023, în baza Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute în România

Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Municipiul Câmpia Turzii, Strada Laminoriștilor, nr.2-4, Câmpia Turzii, judeţul Cluj, telefon (0040) – 264.368.001, fax (0040) – 264.365.467, email: primaria@campiaturzii.ro.

Municipiul Câmpia Turzii invită persoanele juridice de drept privat, fără scop patrimonial, respectiv cultele religioase recunoscute conform legii, care activează în folosul comunităţii Municipiului Câmpia Turzii și propun desfăşurarea unor proiecte care să contribuie la interesul public local al Municipiului Câmpia Turzii conform obiectivelor propuse de autoritatea finanțatoare, care îndeplinesc condițiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute în România; Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, să depună ofertă în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă, pentru domeniul social (culte).

Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă a proiectelor din domeniul social (culte) pe anul 2023 este prevăzută de art. 6 din Legea nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

Sursa de finanţare a contractelor şi valoarea: bugetul local, 100,00 mii lei.

Durata proiectelor: de la încheierea contractelor până la data de 31.12.2023.

Data limită pentru depunerea propunerilor de proiect: 08.05.2023, ora 16.00.

Adresa la care trebuie depuse propunerile de proiect: solicitanții au obligația de a depune propunerile de proiect, semnate de către reprezentantul legal pe fiecare pagină, la registratura Primăriei Municipiului Câmpia Turzii, Str. Laminoriștilor, nr. 2-4, Mun. Câmpia Turzii, județul Cluj, în plic închis, precum şi completarea în format electronic a cererii de finanțare, care se regăsește la adresa: https://campiaturzii.ro/autentificare/?redirect_to=https%3A%2F%2Fcampiaturzii.ro%2Ffinantari-nerambursabile-pentru-proiectele-de-cultele-in-baza-og-nr-82-2001-privind-stabilirea-unor-forme-de-sprijin-financiar-pentru-unitatile-de-cult-apartinand-cultelor-religioase-recunoscute-in.

Selecţia şi evaluarea proiectelor în vederea obţinerii finanţării nerambursabile se va face de către comisia de selecție și evaluare, în perioada: 09.05.2023 – 11.05.2023.

Documentațiile de solicitare a finanțărilor nerambursabile se întocmesc în conformitate cu cerințele prevăzute în HCL nr. 50 din 30.03.2023 privind aprobarea Regulamentului pentru acordarea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al Municipiului Câmpia Turzii pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute în România. Acestea pot fi accesate la adresa: https://campiaturzii.ro/finantari-nerambursabile-pentru-proiectele-de-cultele-in-baza-og-nr-82-2001-privind-stabilirea-unor-forme-de-sprijin-financiar-pentru-unitatile-de-cult-apartinand-cultelor-religioase-recunoscute-in-2/#1657088847565-6ff67532-b93e.

Informații suplimentare: Solicitarea de clarificări din partea autorității finanțatoare se face utilizând adresa de e-mail a Serviciului Cultură: cultura@campiaturzii.ro.

Anunţul de participare a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, nr. 65 din 06.04.2023

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS