Sala de spectacole a Casei de Cultură ,,Ion Sângerean” din Ocna Mureș, a găzduit sâmbătă 23 februarie 2019, cea de-a III- a ediție a Festivalul Concurs Interjudețean de Cântece și Jocuri Populare ,,Cântec și joc strămoșesc”. Acest eveniment a fost organizat de Asociația Culturală ”Tradiții Ocnamureșene”, în parteneriat cu Casa de Cultură ”Ion Singerean” din Ocna Mureș, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Ocna Mureș.
La startul acestei manifestări culturale, s-au aliniat douăzeci de interpreți de muzică populară și zece ansambluri folclorice din diferite zone ale Transilvaniei. Concursul, s-a desfășurat pe mai multe categorii de vârstă, atât la interpreții de muzică folclorică cât și la ansamblurile de jocuri populare.
Prestația interpreților vocali care au evoluat pe scenă, a fost una extrem de bună, ansamblurile folclorice au îmbinat cu o mare virtuozitate elementele coregrafice din zona Câmpiei Transilvane și nu numai, asta o dovedesc și rezultatele obținute la acest festival. Juriul acestui festival, a fost alcătuit din personalități de specialitate în arta cântecului, portului și jocului popular.
D-nul Aurel Feneșan, poet și culegător de folclor, secretarul Asociatiei Culturale ,,Traditii Ocnamureșene”, d-nul Vasile Stoia, profesor coregraf, membru al ansamblului profesionist ,,Junii Sbiului” din Sibiu și președintele juriului d-nul Virgil Moga, din Ocna Mures, membru a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, interpret și profesor de folclor. Și cum orice concurs au și câștigători, aceștia sunt:
Soliști vocali folclor, 6-8 ani;
Loc. I Beatrice Simoana – Turda
Loc. II Oana Maria – Câmpia Turzii
Loc III Moldovan Sara –Turda
Soliști vocali folclor, 9 -10 ani;
Loc. I Drule Raluca – Mihai Viteazu
Loc. II Cucerzan Alessia – Câmpia Turzii
Loc III Cristurean Maya – Luna
Soliști vocali folclor, 11 – 14 ani;
Loc. I Cuc Melisa – Mihai Viteazu
Loc. II Hoca Sonia – Unirea
Loc III Sabău Denisa – Reghin
Trofeul secțiunii interpretare folclorică a fost câșitigat de Pop Carmen Diana din Luduș.
Joc popular 6 – 10 ani;
Loc. I Ansamblul folcloric ,,Crăișorii” – Turda – Cluj
Loc. II Ansamblul folcloric ,,Tradiții Maramureșene” – Baia Mare
Joc popular 11 – 15 ani;
Loc. I Ansamblul folcloric ,,Vatra” – Santău – Satu Mare
Loc. II Ansamblul folcloric ,,Tradiții Maramureșene” – Baia Mare
Loc III Ansamblul folcloric ,,Flori de mai” Rădești – Alba
Joc popular + 16 ani;
Loc. I Ansamblul folcloric ,,Izvorașul Turenilor” – Tureni – Cluj
Loc. II Ansamblul folcloric ,,Toaca Gurghiului” – Hodac -Mureș
Loc III Ansamblul folcloric ,,Hodăcenca” – Hodac – Mureș
Trofeul secțiunii artă coregrafică, joc popular a fost câșitigat Ansamblul folcloric ,,Hopârteanaca” din Hopârta – Alba.
Marele trofeul al festivalului ,,Cânt și și joc strămoșesc ” din Ocna Mureș a fost adjudecat în acest an 2019 de Ansamblul folcloric ,,Comori Ardelene” din Turda, instructori Felicia şi Ioan Cuc.
A consemnat Nicușor Lăcătuș
Ziarul 21, a lansat în premieră pentru mass media locală aplicația de știri locale: „Ziarul 21”.
Fiind singura instituție media cu o astfel de aplicatie, ne dorim să fim mai aproape de cititorii noștri si de consumatorii de informaţie online.
Un mare avantaj al aplicatiei lansate de Ziarul 21 este aspectul notificărilor ce vor însoți orice ştire importantă.
Astfel, spre exemplu: atunci când pe strada unde locuiţi se va lua apa telefonul d-voastră va primi o notificare informandu-vă în timp util.
Acelaşi lucru se va întâmpla și atunci când curentul electric sau gazele naturale vor fi oprite din diferite motive, aplicația va trimite o notificare către dumneavoastră.
Este doar o treaptă din ceea ce ne dorim să dezvoltăm în mediul online, Ziarul 21 va aduce în curând alte noutăți în mass media locală.
Descarcă aplicația accesând linkul: https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.ziarul21.aplic16
şi fii primul care primeşte informația pe telefonul mobil!