Începând cu anul 2017, Compania de Apă Arieș a ,,adoptat’’ Parcul Central pentru ca locuitorii orașului să se poată bucura de un parc mai frumos, acesta fiind dotat de către CAA cu mobilier urban, un număr de 45 de băncuțe și pubele noi, loc de joacă pentru copii, aparate de fitness pentru exterior și aparate de gimnastică medicală, un spațiu special amenajat pentru practicarea tenisului de masă, cișmele de apă potabilă, mese de șah, instalații de răcorire cu vapori pe perioada verii și au fost reabilitate fantânile arteziene.
De asemenea, în fiecare an, în parc se desfășoară acțiuni periodice de curațenie/igienizare la care participă voluntari, angajați ai companiei, care desfășoară diferite activități, de la colectarea resturilor vegetale și deșeurilor, măturarea aleilor și spațiilor de joacă pentru copii până la văruirea arborilor.