<
Actualitate

Amnistie fiscală pentru firme și populație

Amnistia fiscală propusă de Ministerul Finanţelor pentru dobânzi, penalităţi şi alte accesorii datorate de contribuabilii care vor achita principalul restanţelor până la data de 15 decembrie 2020, a fost aprobată de Guvern. Măsură va sprijini mediul de afaceri lovit de criza Covid-19 şi va avea un efect pozitiv asupra încasărilor bugetare din acest an, informează MFP.
Potrivit unui comunicat al instituţiei, principalele beneficii ale introducerii amnistiei sunt relansarea economiei şi depăşirea unor probleme economice ale contribuabililor, precum şi diminuarea datoriilor acestora.

Prin aprobarea amnistiei se are în vedere încasarea obligaţiilor bugetare restante la 31 martie 2020, precum şi obligaţiile bugetare cu termene de plată între 1 aprilie 2020 şi 15 decembrie 2020, astfel că, pe de o parte, anularea accesoriilor sprijină contribuabilii care pot folosi lichidităţile de care dispun pentru continuarea activităţii afectată direct sau indirect de criza Covid – 19 şi permite curăţarea bilanţurilor de datorii, iar pe de alta parte, se asigură o creştere a veniturilor la bugetul general consolidat.

Facilităţile fiscale vizează toţi contribuabilii care au datorii restante la 31 martie 2020 (persoane fizice, juridice, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice sau profesii libere, entităţi fără personalitate juridică, instituţii publice etc.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS