<
Actualitate

Alocuțiunia Primarului Municipiului Câmpia Turzii cu ocazia Zilei Drapelului Național al României

Alături de imnul de stat, Ziua Națională, Stemă și Sigiliu, Drapelul Național reprezintă cel mai însemnat simbol al poporului român, conferindu-i distincție, prestigiu și recunoaștere între popoarele lumii.

Românii au un profund sentiment de mândrie atunci când văd drapelul arborat acasă, în teatrele de operațiuni, sau cu ocazia competițiilor sportive – ca semn al unității naționale și gloriei, al iubirii de neam. Indiferent de colțul lumii în care ne aflăm, întotdeauna ne vom simți români și vom trăi românește sub același Tricolor.

Cu o istorie datând încă din perioada geto-dacilor, culorile care compun drapelul național de astăzi, albastru, galben și roșu, au fost mereu prezente în simbolistica politico-armată ale țărilor române.

Astăzi, sărbătorim Ziua Drapelului Național, o zi închinată celor trei culori frumoase care amintesc de uniunea dintre pământ și cer, dar și de jertfa eroilor neamului.

Drapelul național românesc de astăzi este o mărturie a trecerii veacurilor și a faptelor de arme care au consființit România Mare, iar acest stindard tricolor i-a însuflețit pe români în momente grele de luptă, dar și de bucurie. Privind în trecut, dar și la prezent, putem spune că Drapelul Național este simbolul care ne așează pe toți la un loc.

Motivul alegerii zilei de 26 iunie pentru celebrarea Drapelului Național amintește de ziua de 26 iunie 1848 când revoluționarii munteni au arborat pentru prima dată drapelul tricolor, pe care stătea celebrul moto „Dreptate și frăție”.

Dincolo de însemnătatea istorică a celor trei culori componente ale drapelului, acestea sunt un zălog al independenței neamului românesc, al integrității statale și al unității naționale, fiind totodată un garant al acordurilor internaționale de cooperare pe care România le-a încheiat cu Uniunea Europeană și Alianța Atlanticului de Nord.

În această zi, privim către cele trei culori ale drapelului național, aducând un omagiu celor care, prin lupta și cutezanța lor, au înfăptuit marile idealuri ale poporului român: unirea și independența de stat.

Vorbim despre oameni cu un amplu sentiment de patriotism, precum Ion I.C. Brătianu, Alexandru Averescu, Iuliu Maniu, care au pus mai presus ideea de națiune decât interesele personale.

Drapel tricolor – ai fost alături de noi în toate momentele istoriei, iar astăzi, îți onorăm culorile, istoria și moștenirea lăsată din veacuri!

“La Mulți Ani”!, tuturor românilor care cred în valorile libertății și jertfei înaintașilor noștri.

Direcția Relații cu Comunitatea

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS