Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a explicat duminică, 6 februarie, că sunt semne conform cărora ne-am afla deja în vârful valului 5.
”Sunt semne că acolo suntem, în vârful valului 5. În săptămâna care urmează vom avea confirmarea. În opinia mea, marţi cred că nu vom depăși 35.000 de cazuri şi putem să spunem că intrăm în faza de stabilizare şi ne așteptăm la o scădere în perioada imediat următoare”, a explicat Alexandru Rafila.
Ați observat că după ce am avut un vârf la 43.000 de cazuri, ulterior nu am mai depășit cu mult 33.000 de cazuri”, a mai spus ministrul Sănătății.
”Situația la ATI va intra pe un trend descrescător”
„Avem ocupate peste 1.000 de paturi la ATI. La nivel naţional avem, pentru pacienţii COVID, 1.800 de paturi şi dacă va exista un decalaj de 10-14 zile cred că şi situaţia de la ATI va intra pe un trend descrescător.
Noi am declanșat un studiu la Institutul Matei Balş pentru secvențierea pacienților internaţi la ATI. Am recoltat câteva sute de probe pentru a vedea dacă există o majoritate de cazuri în dreptul variantei Omicron sau varianta Delta”, a mai spus Alexandru Rafila.
Când vom scăpa de restricții?
Întrebat despre când vom scăpa de restricțiile impuse ministrul Sănătății a răpspuns: „Mă gândesc de mai mult timp şi eu. Sunt un om echilibrat şi chiar dacă îmi place să fiu optimist îmi place să nu fiu hazardat în opinii. Opinia mea este că până la sfârșitul lui martie am putea să scăpăm de marea majoritate a restricțiilor, dacă intrăm pe un trend descrescător şi dacă situaţia asistenței medicale spitalicești nu mai pune niciun fel de probleme.
Dacă se dovedeşte şi în România așa cum s-a dovedit şi în alte ţări că tulpina Omicron produce infecții ușoare, banale la marea majoritate a oamenilor, sigur că restricţiile vor fi ridicare.
Eu aștept şi ridicarea stării de alertă. Sfătuiesc românii să mai avem răbdare şi poate ne gândim cum să reluăm şi diferite tipuri de activități”, a explicat Alexandru Rafila.