Alertă de incediu în cartierul Șarât provocat de o centrală pe lemne a unui imobil de pe strada N. Titulescu. Nu sunt victime.
La fața locului s-au deplasat, într-un timp foarte scurt, trei autospeciale de pompieri, un echipaj smurd, un echipaj al Poliției Municipiului Câmpia Turzii și un echipaj al Poliției Locale care au asigurat zona.
De asemenea și primarul Dorin Lojigan a ajuns odată cu cei amintiți mai sus și ne-a spus câteva cuvinte despre acest incident.
„Din păcate un incediu, din fericire un incediu ușor, fără victime, provocat de o centrală pe lemne, probabil rămasă nesupravegheată, incediu soldat doar cu pagube materiale, din fericire, nu foarte mari. Atât pompierii de la Detașamentul Turda cât și pompierii care aparțin Primăriei municipiului Câmpia Turzii s-au mișcat extrem de repede și au venit și au stins acest incediu. Deși acest incediu este într-o zona puțin circulată din cartierul Șarât, totuși băieții s-au mișcat foarte bine și de data aceasta și uite că taxa de 20 de lei/ imobil pe care fiecare cetățean o plătește își dovedește eficacitatea.