<
Actualitate

Ajutor de minimis pentru crescătorii de albine

În Monitorul Oficial nr. 774 din 24.09.2019 a fost publicată H.G. nr. 705/17.09.2019 pentru aprobarea schemei “Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2019 asupra sectorului apicol”.
Pentru a putea depune cerere pentru prezentul ajutor de minimis, se va verifica pentru fiecare solicitant în parte că nu a beneficiat în ultimii 3 ani consecutivi (2017, 2018, 2019) de mai mult de 20.000 euro din ajutoare de minimis.
Sprijinul acordat va fi de 20 lei/familie de albine și de acesta vor putea beneficia toți crescătorii de albine, indiferent de forma de organizare, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) au familiile de albine înscrise în baza de date naţională apicolă la data 1 martie 2019, conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor, gestionat de Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu”, potrivit prevederilor Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 251/2017 pentru aprobarea Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor;
b) au familiile de albine înregistrate/autorizate la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti;
Potențialii beneficiari vor depune la direcțiile pentru agricultură județene, până pe data de 31 octombrie 2019 (inclusiv), o cerere (formular-tip) însoțită de următoarele documente:
a) copie a BI/CI al/a solicitantului persoană fizică sau, după caz, împuternicire/procură notarială şi o copie a BI/CI al/a reprezentantului legal;
b) copie a atestatului de producător în cazul beneficiarilor prevăzuți la lit. a);
c) copie a certificatului de înregistrare la registrul comerţului/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea, în cazul persoanelor juridice, precum şi copie a BI/CI al/a împuternicitului persoană fizică;
d) dovadă cont activ bancă/trezorerie;
e) copia documentului de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară, eliberat de către direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, pe a cărei rază teritorială se desfăşoară permanent activitatea stupinei.
Suma alocată la nivel național pentru anul 2019 este de 37 de milioane lei (alocare ce acoperă un număr de 1.850.000 de familii de albine) și provine din bugetul național.

Potențialii beneficiari se pot adresa pentru relații suplimentare la Direcția pentru Agricultură Județeană Cluj, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Fagului, nr. 17, persoană de contact: ing. Lucaci Claudia, tel. 0264-591752.
Totodată, în Monitorul Oficial nr. 775 din 24.09.2019 a fost publicată H.G. nr. 711/19.09.2019 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 500/2017 privind aprobarea schemei“Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii”.
Astfel, se prelungește până pe data de 21 octombrie 2019 (inclusiv) perioada în care beneficiarii înscriși în Programul ”Lâna” trebuie să comercializeze producția de lână obținută, iar documentele justificative privind comercializarea acesteia trebuie depuse la direcțiile pentru agricultură județene până pe data de 1 noiembrie 2019 (inclusiv).

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS