Organizatorii celor mai mari festivaluri de muzică din Europa UNTOLD și Neversea răsplătesc și în acest an elevii de 10 ai României cu distracție și experiențe de neuitat, prin campania ”BAC DE 10”. Aflată la cea de-a 8-a ediție, ”BAC DE 10” este una dintre cele mai longevive și creative campanii de susținere a performanței în educație. Și anul acesta păstrează tradiția și premiază cu acces gratuit la UNTOLD sau Neversea fiecare elev care obține nota 10 la examenul de Bacalaureat.
Inițiatorii campaniei cred că tinerii absolvenți trebuie motivați, iar efortul elevilor care reușesc să exceleze în educație trebuie susținut. În toți acești ani, UNTOLD și Neversea au premiat cu intrare gratuită la festival și amintiri unice peste 1.000 de absolvenți de nota 10.
Mai mult, toți cei care iau notă maximă primesc și un voucher de cumpărături de 500 de lei din partea Kaufland România, partener al acestei campanii. Voucherul de cumpărături este valabil în toate magazinele din țară. Elevii de 10 își vor putea ridica brățara de acces și voucherul de cumpărături, în baza unei dovezi, din zona de Acreditări a fiecărui festival în parte.
În plus, și în 2022, toți cei care s-au înscris la examenul de bacalaureat, în sesiunea din vară, vor putea achiziționa abonamentul la un preț special, atât la UNTOLD, cât și la NEVERSEA: 80 de euro + Taxe pentru Neversea și 100 de euro + Taxe pentru UNTOLD. Absolvenții care doresc să fie răsplătiți pentru performanța lor, în cadrul campaniei, o pot face accesând link-ul http://untold.com/bacde10 sau http://neversea.com/bacde10. Acolo vor putea completa formularul care îi va înscrie în campanie.
Edy Chereji, director de comunicare UNTOLD și Neversea: ,,Anii de liceu au fost cei mai frumoși pentru mulți dintre noi. Campania “BAC DE 10” este o bucurie pentru noi, fiindcă putem să îi răsplătim cu multe beneficii la festivalurile noastre pe elevii care susțin examenul în această vară. Iar pe cei care iau notă maximă îi așteptăm și anul acesta cu acces gratuit la UNTOLD și Neversea, precum și cu alte surprize pregătite de prietenii de la Kaufland! Sper ca și în acest an să fie cât mai mulți elevi de nota 10„.
Anna-Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România: ,,Educația este unul dintre domeniile prioritare pentru Kaufland România și ne bucurăm să fim parte din campania “BAC DE 10” pentru a opta ediție consecutiv. Le urăm mult succes tuturor absolvenților de liceu care susțin examenul de bacalaureat în această vară și abia așteptăm să ne reîntâlnim, în siguranță, la festivaluri.”
UNTOLD este unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume și are loc, în 2022, între 4 și 7 august, la Cluj-Napoca. La UNTOLD 2022 îi vei putea vedea pe David Guetta, Don Diablo, Hardwell, Alok, Morten, Kygo, Steve Aoki, Lost Frequences, Tujamo, Paul Kalkbrenner, Above and Beyond, Borgore, Dub Fx și Woodnote.
Neversea este cel mai mare festival de muzică din Europa organizat pe o plajă. Aflat la cea de-a patra ediție, Neversea 2022 aduce la Constanța, între 7 și 10 iulie, peste 150 de artiști români și internaționali. Pe scenele festivalului Neversea 2022 vor urca artiști precum: Black Eyed Peas, Dimitri Vegas & Like Mike, Alan Walker, Don Diablo, Alesso, Steve Aoki, Timmy Trumpet, Ummet Ozcan, Tujamo, Nicky Romero, Nervo, Quintino și Parov Stelar.