<
Actualitate

Adrian Oros: „Tinerii fermieri vor primi 50 de ha de la stat”

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a postat pe contul oficial de facebook un mesaj dedicat tinerilor fermieri din România.

„Tinerii fermieri vor beneficia în acest an, în premieră, de terenuri concesionate de la Agenția Domeniile Statului în suprafață de 50 de hectare!

Astfel, pentru tinerii fermieri, pe lângă banii alocaţi submăsurii 6.1 din PNDR „Instalarea tinerilor fermieri”, vom încerca să alocăm aceste terenuri pe care le-am identificat în contractele de concesionare care expiră anul acesta și care nu vor mai fi prelungite. Considerăm că este foarte important ca de acest teren să beneficieze cei care se încadrează în categoria de tineri fermieri, ţinând cont de fenomenul de îmbătrânire a fermierilor şi a forţei de muncă din agricultură. Momentan, România are o suprafață de 230.000 de ha suprafață concesionată, din care niciun hectar pentru tinerii fermieri.

De asemenea, bugetul alocat noii sesiuni de proiecte va avea două direcții: una care să vizeze tinerii din România, iar cea de a doua, pe cei din Diaspora care doresc să se întoarcă în România și să facă agricultură, aspecte ce vor face obiectul unei negocieri cu Comisia Europeană in perioada imediat urmatoare.”

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS