Fondurile europene nu depind de un primar sau altul sau de apartenenţa politică a acestuia!
Manipularea opiniei publice de către actuala administraţie continuă la Turda şi aceasta este o nouă dovadă a fricii de a pierde alegerile!
Prezent la Turda, europarlamentarul Cristian Terheş a explicat, clar şi simplu, că “banii de la nivel european nu se dau pentru o persoană care este în primărie, se dau comunităţii, pentru că un primar poate fi o vreme şi dup-aia nu mai e”.
Apoi, Cristian Terheş a spus că banii europeni vor continua să vină în Turda şi dacă se schimbă primarul şi chiar a dat asigurări că, împreună cu colegii domniei sale va face tot ce îi stă în putinţă să ajute în continuare Turda dar a şi atras atenţia că fondurile europene ajung să devină inutile pentru comunitate dacă banii veniţi sunt gestionaţi necorespunzător de către o administraţie care e mai atentă la camarila sa, pe acre să o hrănească permanent cu bani, decât la binele şi prosperitatea cetăţenilor care trebuie să fie adevăraţii beneficiari ai banilor europeni.
Dragi turdeni, reţineţi: fondurile europene se alocă pentru comunitate, nu pentru un primar şi nu depind de un primar.
Aşadar orice zvon lansat de către cel care încă mai ocupă vremelnic funcţia de primar, sau de către acoliţii lui, (mulţi dintre ei beneficiari ai banului public) cum că dacă se schimbă primarul la Turda nu vor mai fi fonduri europene şi totul va rămâne blocat, e doar un zvon care întăreşte în plus teama lor că vor pierde alegerile.
De aceea recurg la astfel de practici! Şi poate încă mai au diverse zvonuri de lansat pe parcursul acestui sfârşit de campanie, zvonuri care să inducă în populaţie tot felul de temeri cum că plecarea actualului primar ar fi o catastrofă pentru oraş şi pentru comunitatea turdeană în general.
Nimeni nu e Dumnezeu şi Turda nu a început şi nici nu se termină cu un primar aflat vremelnic pe acel scaun!
Manipularea cetăţenilor prin zvonuri şi minciuni lansate sporadic ici-colo, ca din întâmplare, pe ici colo, trebuie să înceteze!
Noi, turdenii suntem consideraţi proşti de către cei care lansează aceste zvonuri, ei crezând că zvonurile vor influenţa votul în favoarea lor, dar noi, turdenii, nu suntem proşti, aşa cum ne consideră ei, şi le vom demonstra asta în câteva zile, adică pe 9 iunie, în cabina de vot, acolo unde fiecare cetăţean este singur cu sine, cu conştiinţa sa, şi nu mai poate fi influenţat de nimeni şi nimic!
În cabina de vot cetăţeanul poate lua singur decizia şi poate să se salveze pe sine şi să salveze oraşul de povara fricii şi a unei autorităţi cu apucături dictatoriale, care-şi închipuie că este un Dumnezeu veşnic stăpân.
Manipulările şi atacurile grobiene la care se dedau dovedesc că, de fapt, lor le e mai frică de votul nostru, decât ne e nouă frică de zvonurile cu care ne ameninţă ei.
Le e frică de puterea votului nostru şi încearcă prin orice metodă să minimalizeze şi să ridiculizeze importanţa votului şi să ne dezbine pentru că se tem de faptul că noi, turdenii, împreună, dacă suntem uniţi, ei, cei puţini care se cred stăpânii noştri, nu au nicio şansă împotriva noastră!
Împreună, uniţi, prin voturile noastre democratice, le arătăm că la Turda se poate FACE SCHIMBAREA pe 9 iunie!
Aveţi încredere! Puterea noastră stă în număr şi în unitate, de aceea haideţi toţi la vot!
Votăm Adrian Nap, votăm AUR!
Împreună reuşim, pentru că TURDA ESTE A TURDENILOR!
Adrian Nap
CMF 21240330