<
Actualitate

Adrian Mischian: Subiectul care îl abordez este despre ”reindustrializarea” orașului

Subiectul care îl abordez este despre ”reindustrializarea” orașului.

Adrian Mischian, PMP Câmpia Turzii: Subiectul care îl abordez este despre ”reindustrializarea” orașului.

Asistăm, din păcate, încă o data la eșecul guvernării PNL-PSD. Lipsa curajului de a reforma sistemul de pensii din România, cel mai probabil va afecta dezvoltarea României în următoarea perioadă.
Ca persoană implicată în atragerea de fonduri europene, stiu că finanțările nerambursabile primite de la UE, au fost o sursă important de dezvoltare a micilor afaceri private din țară.
O blocare a acestor fonduri ar putea duce la stagnarea dezvoltării acestui sector economic. Sunt zeci de mii de firme, inclusiv din Câmpia Turzii, care datorită finanțările UE și-au dezvoltat afacerile și sunt alte mii de firme care așteaptă depunerea sau aprobarea cererilor de finantare nerambursabilă de la UE. Dar se pare că, pentru guvernarea PNL-PSD este mai importantă grija față de ”pensionarii speciali” și nu banii de la UE ce pot fi accesați.
Eșecul clasei politice, este mai mult decât vizibil și în Câmpia Turzii. Combinatul este o ruină în cea mai mare parte, serele sunt transformate în parc industrial, fabrica de cărămizi și țigle de la Lut a fost demolată în totalitate. Administrația locală actuală ne prezintă mereu ca reușită a politicii sale, reindustrializarea orașului.
Te așteptai la cine știe ce model economic de succes implementat, ce urma să devină studiu de caz prin facultățile cu profil de management, dar totul a fost mult mai simplu. Prin hotărâre de consiliu local, zona combinatului a fost trecută din zona A de impozitare în zona D.
Nu știu cât a contat acest lucru pentru investitorii care și-au dezvoltat afaceri în această zonă, probabil foarte puțin, cert este faptul că municipalitatea încasează semnificativ mai puține impozite. Mai mult, gurile rele spun că o persoană influentă din PNL Câmpia Turzii ar fi avut anumite interese personale pentru a reduce impozitele în această zonă.
Personal cred că investitorii au ales să-și dezvolte afacerile în zonă din cu totul alte motive: prețul relativ mic al terenului, proximitatea nodului de autostrăzi Câmpia Turzii-Turda, existența căii ferate în apropiere, aglomerația urbană din zonă și altele.
Nu contest faptul că înființarea parcului industrial a adus beneficii orașului, sunt sute de locuri de muncă create aici de firme de top din România. Dar, din punctul meu de vedere, cei care au luat decizia de a amplasa parcul industrial pe teritoriul serelor, au avut o lipsă de viziune în ceea ce privește dezvoltarea orașului. Mă gândesc la faptul că, dacă parcul industrial ar fi fost amplasat pe teritoriul combinatului, serele puteau fi păstrate în conservare pentru a purea fi redeschise ulterior.
Și nu era foarte greu de realizat, firma privată care a preluat combinatul avea datorii mari față de administrația locală la acea data, la fel și proprietarul Câmpiaser SA de la acea vreme, astfel că o parte din active puteau fi preluate de către statul roman. De ce consider că a fost o lipsă de viziune? Trăim în epoca în care finanțările nerambursabile sunt la ordinea zilei, panourile fotovoltaice sunt din ce în ce mai mult o opțiune pentru producerea de energie electrică ieftină și printr-un management performant și un proces investițional adecvat Câmpiaser SA ar fi putut deveni un jucător important pe piața legumelor din zonă și nu numai.
Așa, nu ne râmâne decât să cumpărăm roșii din Polonia, castraveți din Turcia, milioanele de euro pentru agricultură de la UE nu mai vin, stăm și privim cum simpaticul ministru al agriculturii Petrică Daea se chinuie din răsputeri să ne justifice eșecul guvernării PNL-PSD.
De fabrica de cărămidă și țiglă de la Lut ce să mai vorbim, a fost rasă la propriu de pe suprafața pământului și un producător traditional de materiale de construcții a dispărut, ca să facă loc unei alte fabrici de profil, ridicată la câțiva kilometri distanță de ”prietenii” austrieci.
Nu ar trebui să uităm că și acestea fac parte din ”succesul” reindustrializării din Câmpia Turzii !
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS