<
Actualitate

Adrian Drăgan, SecuriFI: Acest sistem de supraveghere este primul sistem care este instalat la nivel de oraș în România

PREMIERĂ NAȚIONALĂ, MIERCURI, 26 AUGUST LA CÂMPIA TURZII UNDE UN SISTEM DE SUPRAVEGHERE VIDEO, CU 132 DE CAMERE BAZAT PE INTELIGENŢĂ ARTIFICIALĂ, A FOST INAUGURAT ÎN ORAŞUL NOSTRU. ACEST SISTEM A CĂRUI VALOARE S-A RIDICAT LA APROAPE 2 MILIOANE DE LEI ESTE UNIC ÎN ROMÂNIA.

Sistemul de analiză video SecuriFI este gândit să vină în ajutorul personalului care se va ocupa de supravegherea video în instituţii sau locuri publice, în vederea prevenirii şi detectării situaţiilor care ameninţă siguranţa persoanelor aflate în zona supravegheată video.

Adrian Drăgan: “Sunt Adrian Drăgan, reprezint echipa SecuriFI, cei care s-au ocupat de instalarea sistemului de inteligență artificială, practic ce vom face noi aici, la nivel de Câmpia Turzii, vom monitoriza cele 130 de camere, de acolo vom scoate anumite alerte care au fost setate la nivel de oraș, care ar reprezenta interes, adică vom monitoriza parcările interzise, dacă intră căruțe în localitate, zonele în care se aruncă gunoi, vor fi toate monitorizate, bineînțeles că sunt astfel de probleme, este primul sistem care este instalat la nivel de oraș în România, care anonimizează persoanele, din acest punct de vedere respectăm GDPR-ul perfect, ca să zic așa, cu ultimele norme”.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS