<
Administraţie

Video. Lucrările continuă în municipiul Câmpia Turzii! Dorin Lojigan: „Până pe 1 decembrie trebuie finalizată parcarea”

Dimineața zilei de sâmbătă,16 septembrie, l-a găsit pe edilul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, pe viceprimarul Sabin Ghemeș și o echipă de muncitori de la Domeniul Public Câmpia Turzii, pe șantierul din fața primăriei.

Parcarea trebuie finalizată până în data de 1 decembrie, așadar se lucrează cu toate forțele și se profită și de vremea foarte buna de afară.

„Chiar dacă este sâmbătă, am zis să profităm de vremea bună de afară și să continuăm lucrările pe care le-am început la parcarea din centrul municipiului Câmpia Turzii și la parcarea de pe strada Gh. Barițiu. Aici suntem într-o faza destul de înaintată pentru că vrem ca până de 1 decembrie, Ziua Națională a României, să finaliza această lucrare cu tot ceea ce ține de pavaj, banci, pomi ornamentali și așa mai departe, și am toată convingerea că până la 1 Decembrie vom finaliza. În ceea ce privește parcarea de pe strada Gh. Barițiu, acolo suntem in faza în care am finalizat săpături introducem stratul de balastru, iar dacă vremea ne lasă, sper să ajungem să bordurăm și să punem stratul de macadam. Lucrările continuă în municipiul nostru” a declarat pentru Ziarul 21, edilul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS