Marți, 20 februarie, într-o conferință de presă la care au participat consilierul județean Cristian Haiduc (PNL), primarul comunei Luna, Aurel Giurgiu (PSD), primarul municipiului Câmpia Turzii Dorin Lojigan (PNL) și viceprimarul municipiului Câmpia Turzii Sabin Ghemeș (PNL), s-a prezentat o sinteză a faptului împlinit, TETAROM V.
TETAROM V o promisiune a PNL în campania electorală!
Dacă în campania electorală, programul PNL Câmpia Turzii s-a bazat pe reidustrializarea municipiului Câmpia Turzii, TETAROM V a fost o prioritate prezentată în fața alegătorilor. Principalii beneficiari ai unui parc industrial de mărimea TETAROM V vor fi bineînțeles locuitorii municipiului, dar și locuitorii tuturor comunelor limitrofe. De menționat este faptul că după închiderea combinatului de la Câmpia Turzii, majoritatea celor disponibilizați sunt nevoiți să facă naveta la Cluj, la Jucu sau în unele cazuri mult mai departe. “Mă trezesc la 3 dimineața, fiindcă la 4 am autobuzul care mă duce la muncă”, este o constatare care este generalizată în municipiul Câmpia Turzii, efect al politicilor dezastruoase duse de cei care s-au perindat la conducerea țării de-a lungul anilor.
Revenind la conducerile locale, la mai puțin de 2 ani, după multe drumuri, după multe acte, după multe negocieri, putem spune că promisiunea Parc Industrial TETAROM V a fost îndeplinită.
Istoria pe scurt de la promisiune la îndeplinirea obiectivului!
La puțin timp după câștigarea alegerilor, o delegație de la Cluj, formată din experți ai SC Tetarom SA, societatea mult amintită în campania electorală, aflată sub tutela Consiliului Județean Cluj, a fost prezentă la Câmpia Turzii, iar împreună cu primarul municipiului Câmpia Turzii și primarul comunei Luna s-au deplasat pe terenul pe care se dorea a fi construit viitorul Parc Industrial Tetarom V.
Imediat după acestă vizită, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe declara că: „Ceea ce facem în momentul de față nu este decât o dovadă de consecvență, mai exact concretizarea unei inițiative pe care am avut-o încă din anul 2012 și pe care am anunțat-o public la acel moment. Consider că județul trebuie sa cunoască o dezvoltare echilibrată și armonioasă, cu atât mai mult cu cât locurile de muncă sunt o problemă acută pentru locuitorii din zonă. Chiar dacă a fost o întâlnire de lucru, dintr-o serie mai lungă care vor urma, ne dorim ca demersurile să avanseze cât mai rapid astfel încât și beneficiile în plan economic și social să apară în cel mai scurt timp posibil”, fiind completat de Dorin Lojigan: “Până azi am adunat informații de la toate instituțiile care vor fi implicate în calitate de furnizori de utilităti, și azi, în consecință, am primit vizita directorului general de la Tetarom, care a venit însoțit de specialiștii acestei firme. Mă bucur de deschiderea pe care primarul comunei Luna, Giurgiu Aurel, a arătat-o, iar împreună cu dânsul și echipa de la Cluj, ne-am deplasat pe terenul pe care va fi amplasat parcul industrial. Terenul este pe teritoriul comunei Luna, însă marele câștig al Câmpiei Turzii este distanța mica față de viitoarele lor locuri de muncă. Terenul cu pricina are o suprafață de aproximativ 43 ha, iar vizita oficială a specialiștilor de la Tetarom este un prim pas spre înființarea parcului”
O inițiativă pornită în 2012, reluată în 2016 și fapt împlinit în 2018, este rezultatul unei colaborări serioase și obiective a patru factori foarte importanți: Consiliul Județean prin Alin Tișe, Primăria Câmpia Turzii prin Dorin Lojigan, primăria Luna prin Aurel Giurgiu și nu în ultimul rând consilierii județeni Dumitru Drăghici și Cristian Haiduc.
Proiectul inițal a decurs într-un mod benefic atât pentru Câmpia Turzii cât și pentru comuna Luna, toate costurile înființării Parcului Industrial TETAROM V fiind suportate de Consiliul Județean care a alocat 4,9 milioane de euro pentru această investiție.
Dorin Lojigan a precizat în această conferință de presă faptul că:
“Parcul Tetarom V, o promisiune făcută în campania electorală și iată că astăzi după un an și jumătate de la preluarea mandatului de către cei doi primari, aflați astăzi în fața dumneavoastră, și cu sprijinul consilierilor județeni Cristian Haiduc și Drăghici Dumitru, și cu votul celorlalți consilieri județeni, a fost alocată această sumă de bani pentru demararea lucrărilor parcului Tetarom V.
Dacă mă întrebați pe mine care este motivul pentru care susțin această investiție, este faptul că așa cum este cunoscut, cetățenii municipiului CâmpiaTurzii, în mare parte, lucrează în acest moment în Cluj-Napoca, Apahida, Jucu. Asta înseamnă că în fiecare noapte, în jurul orei 4:00, se trezesc, iau microbuzele și se deplasează la Apahida, Jucu, etc. unde își desfășoară activitatea și se întorc după-masa acasă târziu, dorm și a doua zi o iau de la capăt”.
Înregistrarea completă a acestei conferințe de presă o puteți urmări pe pagina de facebook a Ziarului 21, care a transmis în direct acest eveniment.
