Ce nebunie de finală!! România este campioană mondială la minifotbal după o desfășurare absolut incredibilă în care am fost conduși la două goluri printr-un autogol și o greșeală în defensivă și am riscat totul în final când am schimbat portarul cu un jucător de câmp și am reușit să reducem din diferență și să egalăm în ultimele minute de joc. La loteria penalty-urilor s-a executat până la 12-11 cu România având de patru ori ocazia să încheie seria, dar în final s-a încheiat cu bine și expresia “am jucat ca niciodată și am pierdut ca întotdeauna” nu este azi valabilă pentru că ROMÂNIA ESTE CAMPIOANĂ MONDIALĂ!!
Ei sunt protagoniștii primului titlu mondial la minifotbal:
Portari:
Ionuț Neacșa – 34 ani (Nova Vita Târgu Mureș)
Dragoș Nițu – 28 ani (Reggio Liriada Brașov)
Laszlo Klein – 47 ani (Nova Vita Târgu Mureș)
Jucători:
Vasile Pop – 32 ani (Sam Vig CCM Bistrița)
Mircea Popa – 35 ani (Juventus Sibiu)
Andrei Balea – 30 ani (Nova Vita Târgu Mureș)
Mircea Ungur – 34 ani (Nova Vita Târgu Mureș)
Andrei Nemițanu – 30 ani (Glissando Timișoara)
Vlad Mocanu – 24 ani (Premier Iași)
Bogdan Covaci – 34 ani (Sam Vig CCM Bistrița)
Andrei Ferik – 25 ani (Bad Boys Oradea)
Saron Chirică – 30 ani (Old Boys București)
Marius Balogh – 23 ani (Bad Boys Oradea)
Andrei Șumălan – 29 ani (Bad Boys Oradea)
Gabriel Dumitrașcu – 23 ani (Chedra TAX Ploiești)
Alex Borceanu – 38 ani (Ajax Dulcisimo Galați)
Staff:
Virgil Bejenaru – antrenor
Laszlo Klein – antrenor secund
Dan Ștefan Cojocaru – manager
9-1 cu Sudan, 3-2 cu Spania și 0-0 cu Statele Unite în grupe, 7-0 cu Thailanda în optimi, 2-0 cu Emiratele Arabe Unite în sferturi, 3-0 cu Ungaria în semifinale și 2-2 (12-11p) cu Kazakhstan în marea finală. După două medalii de bronz la mondiale și 6 titluri europene, România este acum și campioană mondială! Felicitări, băieți!