<
Actualitate

PSD tratează obiectivele strategice de investiții ca pe un circ de partid

PSD tratează obiectivele strategice de investiții ca pe un circ de partid

În tentativa lor (sortită eșecului, de altfel) de a avea mai mult de doi parlamentari (cum ne-au obișnuit în ultimii ani), trandafirii din Cluj aduc în zonă toți miniștri PSD și se folosesc de obiectivele strategic de investiții ca de propriile mijloace de campanie electorală.

N-am treabă cu ei, facă ce vor, oameni judecă faptele – nu campania, însă ceea ce au făcut Cordoș, Lăpușan, Oleleu și Sorin Grindeanu, ieri, la Tureni este greu de înțeles și acceptat, chiar și din partea unei găști politice așa cum este a lor.

Las la o parte faptul că primarul comunei Tureni n-a fost invitat la vizita ministrului, înțeleg că-i disperare mare la PSD Cluj, că sunt pe la 15%, însă atitudinea per total din timpul vizitei ministrului, Sorin Grindeanu, a fost una soră cu demagogia.

Domnule ministru, Sorin Grindeanu, ați văzut milioanele de metri cubi de pământ care sunt depozitate pe terenurile oamenilor, dincolo de linia de expropriere? Ați întrebat constructorul ceva în acest sens? Normal că nu, ați venit să promiteți și să faceți poze.

Apropo de poze, am văzut că domnul consilier, Andrei Iozon, „a ridicat problema întabulării terenurilor din Tureni”… Când a ridicat această problemă, oare i-a spus ministrului, Grindeanu, că depozitează pământ din săpăturile de la drumul expres PE TERENURILE OAMENILOR DIN TURENI, apoi încearcă să-i convingă pe oameni să-i vândă lui terenurile „că n-au valoare”? Adevărul este că NICI UN CETĂȚEAN AL COMUNEI TURENI N-A FOST DESPĂGUBIT pentru exproprieri, iar Grindeanu avansează termene și face promisiuni. Halal administrație!

Dar… oare cum au ridicat cei doi consilieri locali PSD „problemele” în discuțiile cu ministrul? Sper, sincer, că nu le-au ridicat în scris. Ședința de învestire a Consiliului Local Tureni a demonstrat, fără echivoc, faptul că domnul Vasile Man a învățat literele chirilice, iar pe cele latine le-a învățat până la litera „a”, că apoi l-au dus în armată!

Domnilor pesediști… vă bateți joc de proiecte de investiții strategice pentru România, transformați totul într-un circ politic fără bani, vă înghesuiți câte 25 în poze, doar ca să vă vadă lumea „pă feisbuc”, iar când vine vorba despre pragmatism, acte și fapte, sunteți în concediu.

Dragi cetățeni ai comunei Tureni, nu vă lăsați amăgiți, nu le pasă de dezvoltarea județului Cluj… Grindeanu, Rafila și alții ca ei vin la Cluj doar în campania electorală, în rest… Dubai, Seychelle, știu ei.

Domnilor Cordoș, Grindeanu, Iozon… oamenii văd, înțeleg și cern… acest circ politic, acest spectacol de varietăți cu jonlgerii investiționale e frecție la un picior de lemn. Vă faceți de rușine și cetățenii vă vor taxa!

Cu respect pentru cetățenii comunei Tureni și pentru politicienii responsabili și pragmatici,
Elena Daniela Mănăilă,
Primarul Comunei Tureni

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS