După ce poliția locală de la Câmpia Turzii a fost înființată în urmă cu mai mulți ani, însă fără poliţişti locali, noua administrație a luat taurul de coarne, iar după ce din bugetul local s-au alocat banii necesari angajării de poliţişti, precum şi bani pentru funcţionarea poliției locale, au urmat, în vara acestui an, concursurile de angajare a polițiștilor locali.
Nevoia de polițiști locali este una mare, ținând cont de faptul că poliția Câmpia Turzii funcţionează cu un număr insuficient de polițiști dat fiind volumul mare de muncă la care sunt supuși, astfel încât de cele mai multe ori ei sunt depășiți de situații.
Punctul cel mai important al poliției locale de la Câmpia Turzii nu este acela de a crea „concurenţă” poliției, ci acela ca să vină, în completarea activităților pe care poliția din municipiu le are, astfel încât în prima fază, poliția Câmpia Turzii, împreună cu poliția locală au făcut patrule mixte care până la urmă veghează la liniștea noastră, a tuturor.
În urmă cu aproximativ două luni, Ziarul 21 scria despre dotarea polițiștilor locali cu uniforme demne de poziția pe care o ocupă, însă nevoile unui serviciu profesionist (până la urmă, totuşi, fiind vorba de un municipiu) nu se opresc aici.
În planurile administrației de la Câmpia Turzii au intrat achiziționarea unui sistem de supraveghere, a unui dispecerat, plus staţii de emisie receptie dotate cu camere de filmat, dar cel mai important a unui autovehicul, cel existent fiind unul depășit atât de ani, dar și din punct de vedere tehnic.
Zilele acestea, Locală Câmpia Turzii a fost dotată cu un Duster, astfel poliţiştii locali de la Câmpia Turzii intră în rândul colegilor din orașele mai mari ( Turda, Cluj, etc).