<
Administraţie

Noaptea Muzeelor – Participarea unui număr mare de vizitatori la Turda

Aproximativ 450 de vizitatori au trecut pragul Muzeului de Istorie Turda sâmbătă seara, cu ocazia celei de a 14-a ediții a evenimentului internațional Noaptea Muzeelor, mulți dintre aceștia aflându-se pentru prima dată în vizită la muzeu. Vremea închisă nu a speriat turdenii, care au fost atrași de activitățile inedite organizate cu sprijinul partenerilor: Primăria Municipiului Turda, S.C. Salina Turda, Restaurant Hotel Potaissa, Centrul Rațiu pentru Democrație și Fabrica de Timp Liber. De mare succes în rândul publicului s-a bucurat degustarea de bucate pregătite după rețete vechi, de două mii de ani. Salata de linte (lenticula), sosul de pește (garum), salata de brânză (moretum), pâinicile cu semințe (panis herba) și vinul îndulcit cu miere, toate pregătite după rețetele bucătarului roman Apicius, au încântat papilele gustative ale participanților. Reușita acestui eveniment a fost posibilă doar cu sprijinul unor societăți turdene, precum S.C. Domeniul Public Turda S.A., Carrefour Market, Lech Lacto S.R.L. și apicultorul Képeș Antal.

Mulțumim și pe această cale partenerilor și sponsorilor noştri, care au contribuit la bunul mers al evenimentului și au facilitat vizibilitatea activității muzeului în cadrul comunității.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS