<
Administraţie

Mircea Crișan: “Felicit consilierii PSD pentru curaj (…) eu spun că nu sunt în incompatibilitate!”

“Ziua judecății” – joi, 28 septembrie, în care consilierii locali au avut de votat mărirea prețului la apă și canal, un proiect prioritar pentru accesarea a 160 milioane de euro, bani din care aproape 40 milioane de euro vor ajunge la Câmpia Turzii.

De ce “Ziua judecății”? Pentru faptul că aleșii noștri au avut de ales între a vota pentru importanța proiectului pentru comunitate (Turda, Câmpia Turzii plus comunele din zona celor două orașe)  sau a asculta vocea cetățenilor din Câmpia Turzii, cetățeni care au fost de acord cu PASUL II al CAA însă fără mărirea prețului la apă.

Exprimându-și public susținerea PASULUI II al CAA și importanța sa pentru întreaga comunitate, chiar cu riscul intrării lor într-un conflict de interese în baza legii ANI, consilierii PSD au votat cu toții.

Susținerea lor a venit din partea lui Mircea Crișan, omul din Câmpia Turzii care și-a făcut un obicei din a participa la toate ședințele de consiliu local, de a lua cuvântul în plenul ședințelor și chiar de a da în judecată administrația pentru unele hotărâri luate.

“Am să vă surprind doamnelor și domnilor, acest proiect trebuie votat”, și-a început discursul Mircea Crișan, continuând: “felicit consilierii, cei care sunt în incompatibilitate… io spun că nu sunt în incompatibilitate chiar dacă legea spune așa.(…) Chiar dacă un consilier lucrează în CAA nu este o chestiune personală…”,  și-a exprimat susținerea Mircea Crișan.

Într-un final proiectul a fost votat cu 14 voturi PENTRU, 1 ÎMPOTRIVĂ și 1 ABȚINERE (2 consilieri neparticipând la discuții și la vot). “Surpriza” mare a venit din rândul consilierilor PSD (angajați ei s-au rude la apă) care în baza legii ANI privind incompatibilitatea, până la această ședință s-au abținut de la dezbateri și de la vot, iar de această dată au votat cu toții.

Despre susținerea acestui proiect Mircea Crișan a dat citire unei adrese de la ministerul mediului: ”una dintre condițiile obligatorii care au stat la baza aprobării proiectului se referă la planul de creștere a tarifelor, realizat în urma analizei cost-beneficiu…”, concluzionând: “Gândiți-vă ce ar însemna să rămânem o săptămână fără apă.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS