<
Administraţie

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu: Niciun depozit de deşeuri din judeţul Cluj nu este conform

Gațiela Gavrilescu, ministrul mediului, a criticat autoritățile clujene pentru faptul că nici un depozit de deșeuri din cele șase nu este conform, spunând că este o situație inadmisibilă și că nu știe ce județ își va permite să mai primească deșeurile clujenilor.

Ministrul Mediului, în urma unei vizite făcute la rampa de gunoi de la Pata Rât, afectată de alunecări de teren, a declarat: „Niciun depozit din judeţul Cluj nu este conform, sunt şase şi toate neconforme. Deşeurile din judeţul Cluj s-au plimbat prin toată ţara, la Alba, la Bihor, la Odorheiul Secuiesc, oriunde dar numai depozitarea lor într-un depozit conform nu s-a făcut. Sunt foarte întârziaţi cu punerea în aplicare a SMID-ului (centru de deşeuri cu fonduri europene – n.a.), au avut bani din fonduri euopene pentru perioada 2007 – 2013, proiect care s-a fazat, nu s-a finalizat. Depozitul ar trebui să finalizat în 2020. Le voi face astăzi grafic de lucrări celor de la Consiliul Judeţean Cluj şi vom veni în fiecare lună, alţii au făcut absorbţii de sute de milioane de euro, acesta de ce nu se poate face? De ce să punem sănătatea populaţiei în pericol? De ce nu sunt în stare responsabilii de aici, începând de la Primăria Cluj-Napoca şi de la CJ Cluj? Este inadmisibil. Să vedem dacă plouă cum toate deşeurile sunt în stradă. Clujul are situaţia cea mai grea, cea mai urâtă şi nu ştiu ce judeţ o să îşi mai permită să primească deşeurile din judeţul Cluj”.

Consiliul Județean a plătit pentru situația creată, a dat înapoi 20 de milioane de euro pentru lipsă de management și pentru neconformitate

„Este inacceptabil ca fiecare clujean, fiecare român, să plătească pentru o proastă gestiune a banului public din cauza celor de la judeţul Cluj. Ne intereseasă siguranţa cetăţeanului. (…) Şi asta ce să însemne, nepăsare, lipsă de rea voinţă? Că nu cred că înseamnă prostie, exclus, nu iau în calcul acest lucru. Vreau să văd cu ce soluţie vine CJ Cluj, dar vreau să fie una sustenabilă, pertinentă şi rapidă. Dacă vedem 3 excavatoare care se mişcă în loc să zbârnîie pe şantier… Este inadmisbil, am tras un semnal de alarmă din momentul în care vremea rea a început să apară, să ajugem să ne punem mâna în cap şi din punct de vedere al pericolului asupra sănătăţii populaţiei?”, a mai spus Graţiela Gravrilescu.

 

Sursa: Ziua de Cluj

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS