În ultima ședință de Consiliu local de la Câmpia Turzii, la punctul diverse, între alții, consilierul local PSD Lică Gabriel a avut o intervenție, prin care aducea la cunoștința primarului că un cetățean din Câmpia Turzii a făcut o sesizare că La Trei Lacuri este închis, iar întrebarea de bun simț a tânărului consilier local a venit servită: “Domnule primar, în plin sezon, complexul La Trei Lacuri este închis. Nu mi se pare normal. Ce se întâmplă acolo?“
Răspunsul primarului municipiului Câmpia Turzii a venit rapid: “Nu am dat drumul La Trei Lacuri, lăsând la o parte căm la momentul preluării mandatului nu mai erau pești mai deloc în lac, dar nu acesta este motivul, acolo urmează să facem o investiție mare anul acesta și anume un sistem de supraveghere de 100.000 lei. Firma de pază care a câștigat licitația și care ne asigura paza, nu poate face față în acest moment, să nu se mai fure. După ce sistemul de supraveghere va fi instalat, vom face popularea cu pește”.
„La Trei Lacuri s-a petrecut un jaf din bani publici”
Nu este prima dată când se aduce la cunoștința opiniei publice că la Trei Lacuri s-a furat. În primăvara acestui an, într-o conferință de presă, Dorin Lojigan, primarul municipiului Câmpia Turzii, afirma că: „La Trei Lacuri s-a petrecut un jaf din bani publici. Este vorba despre fenomenul de braconaj care, deși a existat paznic, s-a perpetuat continuu și încă se perpetuează. De aceea iau în considerare să achiziționăm un sistem de supraveghere video, astfel încât așa ceva să nu se mai întâmple”, a transmis primarul Dorin Lojigan, în luna martie, luând în calcul inclusiv microciparea peștilor, un sistem implementat cu succes în Ungaria.