<
Administraţie

La Turda au fost stabilite tarifele pentru 2020 la spațiile și terenurile cu altă destinație decât locuință

Consiliul Local al Municipiului Turda, întrunit în şedinţa ordinară din data de 20.12.2019 a stabilit tarifele chiriei pentru spațiile și terenurile cu altă destinație decât locuință, precum și aprobarea diferitelor tarife pentru anul 2020.

Astfel, tarifele pentru închiriere cota-parte din partile comune sunt:

– 3 lei/mp/luna, zona A
– 2,5 lei/mp/luna, zona B
– 2 lei/mp/luna, zona C
Tarifele pentru închiriere teren pentru diferite activitati non-profit sunt:
– 12 lei/mp/luna, zona A
– 10 lei/mp/luna, zona B
– 8 lei/mp/luna, zona C

A fost aprobat și următorul mod de calcul și de plată a chiriei la contractele de închiriere, astfel:
a) Pentru contractele de închiriere spații cu altă destinație decât locuință, plata chiriei se va face lunar, în baza unei facturi emise. In situația în care plata chiriei nu se efectuează la termen, respectiv până în ultima zi lucrătoare a lunii pentru care se efectuează plata, se vor calcula majorări de întârziere, conform legislației în vigoare.
b) Pentru contractele de închiriere terenuri agricole, plata se va face trimestrial până în ultima zi a trimestrului, după această dată calculându-se majorări de întârziere conform clauzelor contractuale.
c) La contractele nou întocmite în cursul anului, tariful este cel existent la data respectivă.
d) Pentru comerțul stradal sezonier, trepied publicitar, depozitare de materiale de constructii, organizare de șantier, perioada (0-12 luni), închirierea se va face direct, pe baza cererii și a avizului Comisiei de specialitate nr. 3 a Consiliului Local al Municipiului Turda.
e) Contractele de închiriere pentru scări și căi de acces, terenuri curți și grădini, terenuri agricole, a căror valabilitate este de un an, se prelungesc pentru anul următor, fără cerere (din oficiu) dacă titularii acestor contracte, la expirare, nu au debite restante.
f) Contractele de închiriere pentru panouri publicitare și spații, a căror valabilitate este de un an de zile, se prelungesc pentru anul următor numai în baza unei noi cereri.


g) Cuantumul chiriilor spațiilor situate la subsolul / demisolul clădirilor vor fi reduse cu 50% și la mansarda clădirilor cu 75%, cu respectarea zonificării municipiului Turda .
h) Calculul chiriei pentru suprafețele de teren cu destinație de amenajare terase, în situația în care plata chiriei s-a efectuat integral pe anul 2020, până la data de 15 februarie 2020, se va efectua după cum urmează :
-Pentru perioada 01 ianuarie 2020 – 31 martie 2020, chiria se va calcula în cotă de ½ din chiria lunară , la care se aplică o reducere de 20% din chiria lunară.
-Pentru perioada 01 aprilie 2020 – 30 septembrie 2020, chiria se va calcula în cotă de 1/1 din chiria lunară.
-Pentru perioada 01 octombrie 2020 – 31 decembrie 2020, chiria se va calcula în cotă de ½ din chiria lunară, la care se aplică o reducere de 20% din chiria lunară.
Reducerea de 20 % din chiria lunară stabilită pentru trim.I și trim. IV 2020 nu se aplică dacă, până la data de 15 februarie 2020, nu se efectuează plata chiriei, integral pe anul 2020.

Noile tarife intră în vigoare începând cu data de 01.01.2020, dată la care celelalte hotărâri cu privire la stabilirea chiriei pentru spațiile și terenurile cu altă destinație decât locuință, precum și pentru aprobarea diferitelor tarife, își încetează aplicabilitatea.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS