În fiecare an, pe data de 3 aprilie 2020 România sărbătorește una dintre instituțiile cele mai de încredere pentru poporul român: Jandarmeria.
Jandarmeria Română (Inspectoratul General al Jandarmeriei Române – IGJR) este structura militară cu atribuții în asigurarea, menținerea și restabilirea ordinii și liniștii publice, transportul și paza valorilor, bunurilor și materialelor periculoase, cât și paza și apărarea obiectivelor de importanță deosebită. Jandarmeria Română este subordonată Ministerului Afacerilor Interne.
Jandarmeria a fost alături de cetățeni în cele mai grele momente ale istoriei noastre, de la calamități naturale, la conflicte armate, asigurând pacea și restabilind ordinea socială.
În fiecare an, la 3 aprilie, este sărbătorită Ziua Jandarmeriei Române, marcând, astfel data la care, în 1850, Grigore Alexandru Ghica, domnul Moldovei (1849-1853), a aprobat hotărârea Divanului Obştesc, semnând actul de înfiinţare a jandarmeriei: „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”.
„În calitate de primar, am avut o colaborare excelentă atât cu Inspectoratul Județean de Jandarmi Cluj, cât și cu Gruparea Mobilă de Jandarmi Cluj, iar astăzi – de Ziua Jandarmeriei Române – vreau să transmit ambelor structuri cele mai sincere urări de bine, sănătate și pace.
Bravi eroi, în haină albastră, sunteți parteneri de nădejde și sprijin tehnic, moral și militar pentru orice instituție și chiar pentru civili. Din acest motiv, astăzi, de ziua voastră, vă mulțumim pentru toate faptele de eroism și devotament de care dați dovadă la fiecare intervenție!”, transmite Dorin Nicolae LOJIGAN – primarul Municipiului Câmpia Turzii, cu ocazia acestei zile atât de importante atât pentru România cât si pentru Câmpia Turzii.
Situația actuală, în care pandemia de Covid-19 este o amenințare reală la adresa securității sociale, jandarmii români au demonstrat – cu atât mai mult – că sunt un pilon puternic al societății românești, asigurând ordinea și armonia socială.
„Cu acest prilej, Primăria Câmpia Turzii își reafirmă speranța ca, odată cu trecerea stării actuale de urgență și revenirea societății românești la normal, orașul nostru va redeveni un punct strategic al Jandarmeriei, prin deschiderea unui punct de lucru fie al Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj, fie al Grupării Mobile de Jandarmi.”a mai transmis edilul municipiului Câmpia Turzii.