<
Administraţie

Întâlnire de lucru referitoare la dezvoltarea turistică în ariile protejate Cheile Turzii și Cheile Turenilor

Consiliul Județean Cluj a găzduit marți, 24 octombrie 2017, o întâlnire referitoare la dezvoltarea turismului ecologic în ariile naturale Cheile Turzii și Cheile Turenilor. Scopul acestei ședințe de lucru care a reunit principalii actori implicați sau interesați de evoluția celor două arii naturale a fost acela de a dezbate o serie de principii și de a creiona o strategie de dezvoltare care să răspundă tuturor nevoilor, pe considerentul păstrării și protejării caracterului natural deosebit întâlnit în cele două perimetre clujene.

Desfășurată în prezența vicepreședintelui Vakar Istvan, întâlnirea a beneficiat de participarea responsabililor de mediu din cadrul Consiliului Județean, a conducerii Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, a unor reprezentanți ai Administrației Siturilor Natura 2000 – Trascău, precum și ai unor organizații neguvernamentale ce activează în domeniu. De asemenea, prezenți la întâlnire au fost și primarii comunelor pe raza cărora se află cele două arii protejate, respectiv Mihai Viteazu, Petreștii de Jos, Tureni și Săndulești, care și-au făcut cunoscute așteptările referitoare la strategia de dezvoltare a acestor zone special destinate protecției și menținerii diversității biologice, a resurselor naturale și a celor culturale asociate.

În acest context, evenimentul a debutat cu prezentarea Biroului de Arii Protejate nou înființat în   cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, a principalelor atribuții ale acestei structuri precum și a obiectivelor asumate pe termen scurt, mediu și lung.

Ca o dovadă certă a importanței pe care o acordăm dezvoltării și promovării acestor două arii naturale, am aprobat recent constituirea atât a acestui birou strict specializat pe problema ariilor protejate cât și a unor posturi menite să contribuie la o cât mai bună gestionare a lor, cum sunt cele de rangeri, dar nu numai. Scopul e, evident, acela de a conserva aceste valori inestimabile ale naturii și de a le transmite, nealterate, generațiilor viitoare“ a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

Principalele probleme aduse în discuție de către participanții la întâlnire și care se dorește a fi soluționate prin intermediul unei strategii de dezvoltare a turismului în Cheile Turzii și Cheile Turenilor au fost cele referitoare la asigurarea unor căi facile de acces în zonele protejate, amenajarea unor locuri de campare pentru turiști în vederea asigurării confortului necesar, colectarea și transportul deșeurilor lăsate de turiști, amplasarea unor toalete ecologice, asigurarea iluminatului public și a unui sistem coerent de informare turistică precum și supravegherea permanentă a zonelor pentru a se evita incidentele.

Toți cei prezenți au convenit că se dorește dezvoltarea în cele două arii naturale protejate a unui turism civilizat, care să nu pună în pericol în niciun fel flora și fauna, precum și celelalte elemente protejate din Cheile Turzii și Cheile Turenilor. În acest sens, alături de turismul general, de masă, ce se dorește a fi practicat cu respectarea strictă a traseelor și a regulilor impuse, a fost agreată și ideea derulării în continuare, într-un cadru reglementat și controlat, a turismului specializat – escaladă, via ferata, parapantă precum și a turismului științific și educativ. În ceea ce privește așa-zisul turism „de duminică”, cel ce constă, în principal, în organizarea de picnicuri și care e apreciat ca reprezentând o provocare majoră, s-a pus în discuție necesitatea amenajării unor locuri special destinate acestui scop. Nu în ultimul rând, o atenție aparte a fost acordată măsurilor menite să contribuie la limitarea accesului necontrolat cu autovehiculele respectiv cu atv-urile și cu motocicletele în interiorul ariilor naturale, respectiv la limitarea poluării fonice.

Cheile Turzii și Cheile Turenilor reprezintă două dintre cele mai importante obiective turistice din județ, astfel că protejarea și conservarea acestui patrimoniu natural trebuie să fie o preocupare permanentă pentru fiecare dintre noi. Dincolo de acest aspect, adoptarea unei strategii de dezvoltare a acestor zone este mai mult decât necesară, pentru ca ea să înglobeze viziunile și perspectivele de viitor ale fiecărui actor implicat” a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Vakar Istvan.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS