După ce în ultima zi lucrătoare din luna decembrie 2017 administrația de la Câmpia Turzii a încercat printr-o ședință extraordinară convocată de îndată, mai exact pe 29 decembrie 2017, însușirea inventarul Domeniului public al municipiului Câmpia Turzii, printr-un proiect de hotărâre, care din păcate a căzut din pricina lipsei opoziției de la Câmpia Turzii, a venit și prima ședință din 2018, în care pe ordinea de zi s-a aflat din nou același proiect, care din păcate a căzut din nou dar de data aceasta în prezența opoziției.
Dacă prezența opoziției la ședința de marți, 9 ianuarie, dădea impresia că proiectul va fi aprobat ușor, această impresie a dispărut odată cu luarea de cuvânt pe baza acestui proiect.
Greșelile administrative se văd mult mai bine din opoziție
Lista inventarului domeniului public, (inventar care nu a mai fost făcut din 1999 ultima aprobare fiind în 2002) a prezentat mai multe incertitudini, o parte din acestea au fost semnalate de Mihai Pătruțiu consilier PNL, însă lista a fost continuată de Monica Uioreanu consilier PSD, de Ionel Isac consilier PSD, dar și de Puiu Toth consilier PPUSL, care și-a încheiat discursul din Consiliul local: “O să votez împotrivă, nu ca să fie sancționați oamenii nevinovați (n.r. populația), ci ca sancțiune pentru că nu s-a lucrat profesionist”.
Importanța acestui proiect de hotărâre este dată prin faptul că aprobarea acestuia este absolut necesară pentru accesarea proiectului pe fonduri europene în valoare de 9 milioane de euro, pe planul de mobilitate urban (asfaltare străzi, trotuare, înfiinţare de staţii de autobuz, înființare de alei pietonale, etc.
“Numai cine nu lucrează nu greșește”
“Îmi asum acest pas, numai cine nu lucrează nu greșește” a fost replica primarului de la Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, care a luat povara inceritudinilor din inventar de pe angajații primăriei municipiului Câmpia Tuzii apărându-I, a câta oară?, indicând nivelul și presiunea la care angajații primăriei lucrează.
Bugetarii de la Câmpia Turzii în miez de noapte în primărie!
“Apropo de acel plan de mobilitate urbană… nu aveți nevoie de această hotărâre domnule primar, fiindcă ați depus în 5.01.2018 la ora 00 și nu știu câte minute, ați urcat pe site…”, fiind constatarea lui Ionel Isac, consilier local, care a încurcat planul de mobilitate urbană cu un proiect de 2 milioane de euro în ceea ce privește Colegiul Tehnic Victor Ungureanu, însă afirmația scoate la lumină nivelul la care se lucrează în primăria Câmpia Turzii, “ora 00 și nu știu câte minute” (afirmația d-lui Isac) ne arată nouă tuturor implicarea celor din primărie care sunt plătiți din banii nostri (prin taxe și impozite).
Proiectul de hotărăre privind aprobarea și însușirea inventarului domeniului public al municipiului Câmpia Turzii a căzut, consilierii puterii abținându-se de la vot, iar opoziția votând împotrivă.
De menționat este faptul că, în luna decembrie, un proiect asemănător a fost votat la Turda, cu 19 voturi PENTRU și 2 abțineri (hotărârea nr. 419).