Turda, 9 aprilie 2025 – Formația Gymnastics Stars a Clubului Copiilor Turda a obținut rezultate remarcabile la Concursul Național „Bucuria Dansului”, ediția a XIII-a, desfășurat pe 5 aprilie la Alba Iulia.
Grupul, format din elevele Andreica Raluca, Gherman Ana Maria, Rus Mara și Diosan Lidia, toate din clasele a V-a și a VI-a, a impresionat juriul și publicul prin talent, sincron și pasiune, sub îndrumarea profesoarei coordonatoare Felicia Burean.
Premiile obținute:
Premiul I la secțiunea Majorete
Premiul I la Dans Open (Cătinaș Patricia & Rus Mara)
Premiul II la Dans de caracter
Premiul III la Solo Open (Andreica Raluca)
Performanțele nu se opresc aici. Eleva Raluca Andreica a cucerit și Premiul II la Concursul Internațional „Fantasy” desfășurat recent la Târgu Mureș, confirmând încă o dată valoarea sa artistică.
„Rezultatele obținute sunt rodul unei munci intense, dar și al unei pasiuni autentice pentru dans. Sunt mândră de fiecare copil din formație”, a declarat prof. Felicia Burean.
Felicitări tinerilor dansatori care demonstrează că implicarea și iubirea pentru artă deschid mereu drumuri spre succes!
