<
Administraţie

Dispensarul uman din Aiton, dat spre folosință

În data de 28 martie a avut loc recepția materialelor și  a aparaturii pentru dispensarul uman din comuna Aiton, unul, după spusele primarului Nicolae Făgădar, la cele mai înalte standarde.

 

Primarul comunei Aiton a declarat pentru Ziarul 21 că dacă toată lucrurile se mișcă în țara asta cum s-a mișcat de rapid acest proiect finalizat, am fi departe.

 

“Astăzi la dispensarul din comuna Aiton facem un proces verbal de recepție a unor materiale de dotare a dispensarului uman și vreau să spun că în urma unui proiect pe care l-am depus la Ministerul Dezvoltării, contractul semnat între Crăciun și Anul Nou, astăzi este finalizată dotarea dispensarului uman. Dispensarul uman din comuna noastră, la ora actuală, este unul dintre cele mai dotate dispensare din zonă. Este dotat cu aparatură de ultimă generație și aș dori să vă enumer câteva dintre aparate de aici: electrocardiograf, ecograf, megatoscop, tot ce înseamnă dotare la standarde moderne.

 

Îmi revine o deosebită plăcere să mulțumesc pe această cale celor au lucrat la acest proiect, vă dați seama că în 3 luni zile a fost aprobat, finalizat și dotat tot ceea ce însemna dispensarul.

 

Administrația locală din Aiton lucrează în continuare pentru voi, dragi cetățeni, pentru ca să vă fie mai bine. Cunoscând vârsta persoanelor care locuiesc în comuna noastră și a necesităților, am considerat că unul dintre cele mai importante lucruri pe care vrem să le facem este să le asigurăm o asistență sanitară de calitate și sper ca persoanele care încă nu au avut “așa mare încredere”, o să încerce să se transfere și să vină la medicul de familie din comună, fiindcă la ce dotari avem la ora actuală, avem prea puțini pacienți înscriși la medicul de familie și vă dați seama că toată aparatura trebuie să funcționeze, trebuie să lucreze iar în condițiile în care nu sunt pacienți, ar însemna să facem o investiție nerentabilă.

Mulțumesc pe această cale și medicului din comună pentru implicare.

 

Acest dispensar uman, doresc să servească întregii populații din comună, circa 1000 de locuitori, dar și locuitorilor localităților arondate.

Avem un medic de familie, o asistenta și un stomatolog”, au fost cuvintele primarului din Aiton, Nicolae Făgădar.

 

László Sas, proprietarul firmei QMS International, furnizorul dotărilor dispensarului din Aiton a afirmat următoarele:

“Printre dotări putem enumera diferite piese de mobilier: birouri, dulapuri de medicamente, scaune pentru dotarea sălii de așteptare, canapele de examinare și de tratament. Pe partea de dotare aparatură medicală, că asta este cea mai importantă până la urmă, putem enumera urmatoarele:  Electrocardiograf  prevăzut cu Software special tocmai ca medicul curant să poată să alcătuiască o bază de date, deoarece asa  cum bine ştiti marea majoritate a populației este în etate în comuna Aiton, iar acest lucru va fi de ajutor  pe viitor, mai exact în momentul când pacientul revine cu probleme cardiace, automat se va avea un traseu ECG  de referință din trecut pentru a putea efectua o comparație şi a putea astfel determina mai usor posibila alterare a  stării pacientului cu afectiuni cardiace.

Otoscopul este folosit pentru investigații de gen ORL începând de la sugari, dar putând fi folosit cu succes şi pe adulți și pacienţi de vârsta a treia, adică geriatrici.

Cel mai important aparat medical de diagnosticare, cu care s-a dotat dispensarul este un Ecograf de ultimă generaţie –  pluri-disciplinar, prevăzut cu un  Software DOPPLER Color și cu două sonde: una convexă și una  liniară.

La ora actuală ecografia este principala metodă de screening în medicină, datorită avantajelor pe care le oferă: rapiditatea obţinerii unui diagnostic pozitiv sau de excludere, lipsa de nocivitate, posibilitatea de repetare, practic nelimitată ca număr de examinări şi timp, obţinerea de planuri multiple şi diferite de examinare ale aceluiaşi organ, preţ de cost şi intreţinere redus.

Practic este vorba de o hartă acustică ce desenează organe sau ţesuturi, în diferite planuri, în funcţie de poziţia transductorului, de aceea fiind denumită şi „stetoscop optic”.

Fiind o metodă în care nu există efecte adverse, nu foloseşte radiaţii, nu este invazivă şi care în majoritatea cazurilor nu necesită o pregătire specială, cum ar fi sedarea, ecografia poate fi repetată de câte ori este nevoie şi la orice grupe de pacienţi, în special gravide şi copii. În cazul acestor pacienţi, fie nu pot fi utilizate alte metode datorită efectelor adverse fie necesită o colaborare apropiată cu medicul, care în cazul copiilor poate fi dificilă.

În afara vizualizării structurilor anatomice şi a funcţionalităţii acestora, au apărut şi o serie de aplicaţii care permit depistarea fluxurilor de sânge şi studierea acestora- metoda Doppler de exemplu. Această metodă este utilă în studierea vascularizaţiei organelor şi a formaţiunilor tumorale, precum şi calităţii vaselor de sânge şi a afectării acestora în cadrul unor boli sistemice, cum ar fi hipercolesterolemiile, diabetul zaharat, etc.

Acest ecograf, dacă se va dori pe viitor, va putea fi dotat chiar şi cu o sondă endocavitală cu  aplicabilitate în domeniul ginecologiei, însă în momentul de faţă natalitatea fiind mai mică, nu s-a dorit din faza de început.

Doresc să menţionez faptul că toate aparatele medicale se pot lega la un calculator, pentru a avea o bază comună de date, astfel uşurând munca personalului medical auxiliar.

Mai putem aminti din dotări: multifuncţională laser,  imprimantă matricială pentru eliberarea reţetelor, stetoscoape din care două sunt dedicate pediatriei, tensiometre, pulsoximetru pentru determinarea concentraţiei de oxigenare a sângelui.

Aşa cum a amintit dl. primar, autorităţile locale încearcă determinarea creşterii natalitătii prin diferite mijloace şi ajutoare oferite şi atunci una dintre canapelele de consult a fost dotată şi cu un set de suport de picioare pentru aplicabilitate în aria ginecologiei.

Le urez mult noroc în continuitate şi foarte multă sănătate!”, a încheiat László Sas, proprietarul firmei QMS Internaţional, furnizorul  dotărilor dispensarului din Aiton.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS