Beneficiarii terenurilor în suprafață de 300 m.p. – destinate construirii unei locuinţe proprietate personală obținut în baza H.C.L. nr. 85 din 23.07.2015, sunt invitați la sediul Primăriei Municipiului Câmpia Turzii, str. Laminoriștilor nr. 2 – Serviciul Evidența și Gestiunea Patrimoniului, camera 34, până la data de 31.10.2017, să depună o copie a autorației de construire precum și procesul verbal de începere al lucrărilor.
Potrivit art. 4 alin. (9) din contractele de împrumut de folosință modificate prin actul adiţional nr. 1 din 17.10.2016, în termen de un an de la data preluării terenului beneficiarii sunt obligaţi să depună documentele enumerate mai sus.
În cazul neînceperii construcţiei în termen de un an de la atribuirea terenului, în temeiul art. 6 alin. (1) lit. c) din contract, acesta încetează de plin drept şi fără intervenţia instanţei de judecată la simpla notificare a proprietarului terenului.
Vă precizăm că în conformitate cu art. 6, alin (1) și (2) din Legea nr. 15/2003 – Beneficiarii terenului pentru construirea unei locuințe proprietate personală sunt obligați să înceapă construcția locuinței în termen de un an de la data atribuirii terenului și să o realizeze cu respectarea prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificarile și completarile ulterioare și că în cazul nerespectării condițiilor prevăzute mai sus, prin hotărâre de consiliu local li se va retrage beneficiarilor dreptul de folosință asupra terenului atribuit.
PRIMAR,
Dorin Nicolae LOJIGAN