<
Administraţie

Amenajarea spațiului verde și a locului de joacă de pe strada Punții nr. 25 a fost finalizată. Este proiectul nr. 82 din cadrul Turda Decide

Turda Decide este un proiect prin care administrația locală și-a propus să asculte propunerile turdenilor, să le analizeze și să acționeze împreună. Administrația publică locală a invitat turdenii să se implice direct și să formuleze idei dar și soluții care pot duce la îmbunătățirea calității vieții în Turda.

Proiectele realizate de turdeni, după ce au fost validate de autoritatea locală au fost supuse votului, iar a cele proiecte care au primit cel mai mare număr de voturi, au început să fie finațate din bugetul local pentru realizarea lor.

Așa s-a născut și proiectul nr. 82: Amenajarea spațiului verde și a locului de joacă de pe strada Punții nr. 25, care în aceste zile a fost realizat.

Cum a arătat proiectul?

După cum se va observa si din poza atașată, zona descrisă era într-o stare deplorabilă,  frecventată de câini, podețul are o vechime de cel putin 40 de ani și este ruginit și periculos la traversare, uneori se depoziteaza gunoaie, atât lângă podeț cât și direct în pârâul Racilor, în special noaptea iar în momentul când ploua totul se transforma în noroi.

SCOPUL PROIECTULUI

Printr-o amenajarea corespunzatoare, aceasta parte a strazii Puntii, care prin anii 1960-1970 era destul de frumoasa, se vor rezolva problemele amintite mai sus, se va reabilita podetul si zona va deschisa in scop recreativ, de petrecere a timpului liber

DURATA PROIECTULUI

3 luni

ESTIMAREA BUGETULUI

157.556 lei

JUSTIFICAREA PROIECTULUI

Prin lucrari de amenajare si plantare de arbusti, arbori si plante (inclusiv gazon) este foarte clar ca fata acestei zone va schimbata total, spatiilor verzi din zona fiind aproape inexistente, dar si a locurilor de joaca.

BENEFICIARII PROIECTULUI

Atat locuitorii strazii Puntii, precum si locuitorii strazilor invecinate, in special familiile cu copii care vor veni sa petreaca clipe frumoase in zona, dar si tinerii.

ACTIUNILE PROPUSE, CU BUGETUL ESTIMATIV PE FIECARE

Curatare zona – 5000 lei
Completare cu pamant vegetal – 3426 lei
Suprainsamantare 200 mp – 1400 lei
Banci din lemn 2800 lei
Asfaltare de alei 120 mp – 25.200 lei
Montare ansambluri de joaca pentru copii – 15.000 lei
Instalarea de corpuri de iluminat – 2 buc 5600 lei
Amenajarea locuri de parcare civilizate – 250 mp 52.500 lei
Montarea unor cismele cu apa potabila – 10.000 lei
Instalare cosuri pentru gunoi 2 buc – 500 lei
Reparatie pod fier – 25.000 lei
Borduri delimitare spatiu verde – 265 ml – 11.130 lei

REZULTATELE PROIECTULUI

O adevarata zona verde, cum ar trebuie sa fie peste tot in acest frumos oras care în aceste zile zona s-a transformat total în urma lucrărilor de modernizare, care au constat în: amenajarea spațiilor verzi, asftaltarea aleilor, asfaltarea și amenajarea locurilor de parcare, montarea unor ansambluri noi de joacă pentru copii, amplasarea băncilor de lemn, montarea unor cișmele de apă potabilă, reparația podului și asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități și montarea unor coșuri noi pentru deșeuri.

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS