Astăzi, primarul Municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae LOJIGAN, a atribuit 37 de loturi destinate construcției unei locuințe proprietate personală, în cartierul Șarât.

Este vorba despre loturi întabulate, fiecare cu număr cadastral, pe care tinerii beneficiari vor putea să-și construiască un cămin, în care să locuiască în anii ce vor urma.
Pentru a facilita obținerea autorizației de construcție, tinerii care au primit loturile actuale nu vor mai fi nevoiți să obțină documentație tehnică, ci – printr-o simplă cerere, adresată primăriei – își vor înscrie dreptul de folosință asupra terenurilor pe care le-au primit.

Astfel, într-un timp mult mai scurt, vor putea începe să-și construiască locuința.
„Viitorul începe astăzi – nu este doar un motto ci o realitate. Prin aceste demersuri, punem bazele unor noi generații de cetățeni ai Municipiului Câmpia Turzii. Avem un cartier întreg, nou, care se construiește sub ochii noștri, iar acest lucru ne oferă o nouă speranță, într-un viitor mai activ și într-o populație întinerită, la Câmpia Turzii”, afirmă Dorin Nicolae LOJIGAN, primarul Municipiului Câmpia Turzii.

Până acum, în cartierul Șarât, Primăria Municipiului Câmpia Turzii a atribuit aproximativ 100 de loturi destinate construcției de locuințe.
Direcția Relații cu Comunitatea

