În ședința extraordinară de vineri, 13 decembrie, consilierii locali la inițiativa edilului Dorin Lojigan au votat proiectul de hotărâre privind acordarea unei finanțări în condițiile legii 69/2000 pentru Asociația Sportivă Club Sportiv Municipal Câmpia Turzii.
Administrația locală a hotărât acordarea sumei de 290.000 lei pentru activitățile desfășurate în luna în curs, iar restul de 910.000 lei urmând să fie acordați în anul viitor, pentru competițiile în care sunt angrenați sportivii din cadrul CSM.
Proiectul depus de președintele CSM, Viorel Crișan, prevede o cerere de finanțare de 1.2 milioane lei.
Rămâne de văzut dacă conducerea CSM va aduce la timp documentele (decontul) la suma de 290.000, ținând cont de faptul că plățile se fac doar până în 20 decembrie.