Festivalul de Colinde „Când s-a născut Domnul Sfânt” a fost printre primele manifestări culturale din Câmpia Turzii post-decembristă. Colindul – simbolul sărbătorilor de iarnă din România, a reprezentat mereu o punte de întâlnire între religios și cultural, în care muzica și credința religioasă se îmbină pentru a oferi mulțimilor bucuria unor sunete aducătoare de pace și speranță.
La 28 de ani de la prima sa ediție, Festivalul „Când s-a născut Domnul Sfânt” reunește, în acest an la Câmpia Turzii, ansambluri corale de prim-plan, pe scena de profil din Transilvania.
Astfel, la Concertul Coral de Colinde „Când s-a născut Domnul Sfânt”, ediția a XXVIII-a, și-au anunțat participarea: Corul „Astra” al Centrului Cultural Câmpia Turzii, Corul „Armonia” al Casei de Cultură a Municipiului Turda, Corul „Doruleț” al Asociației Corale „Doruleț” din Ocna Mureș, Cvintetul „C’ Antique” din Municipiul Cluj Napoca, precum și grupuri de colindători de la Școala Gimnazială „Mihai Viteazu” Câmpia Turzii și de la Liceul Teoretic „Pavel Dan” din municipiul nostru.
În acest an, locația aleasă pentru găzduirea evenimentului a fost una aparte, și anume Biserica „Învierea Domnului” din Municipiul Câmpia Turzii, datorită reverberațiilor angelice pe care această biserică le are, în special în Postul Sfintei Nașteri a Mântuitorului.
Așadar, vă așteptăm cu drag în data de 19 decembrie 2018, de la ora 17:00 pentru un regal de colinde special pregătit pentru dumneavoastră!
Direcția Relații cu Comunitatea