<
Actualitate

ACTIVITĂȚI ALE POLIȚIȘTILOR ÎN CADRUL ACȚIUNII ”TRUCK & BUS OPERATION”

În perioada 7 – 13 februarie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au desfășurat acțiuni punctuale în cadrul proiectului Truck & Bus Operation, inițiativă ce își propune creșterea gradului de legalitate în ceea ce privește efectuarea transportului de persoane și mărfuri.

Astfel, în perioada anterior amintită, polițiștii clujeni au demarat activități specifice de control pentru a preveni și combate orice forme de abateri ale normelor legale privind transportul rutier de persoane sau mărfuri, a verifica legalitatea în care se efectuează aceste transporturi, precum și pentru a contracara evenimentele rutiere negative în care ar putea fi implicate aceste vehicule.

În urma activităților desfășurate pe principalele artere de circulație din județul Cluj, au fost verificate 454 de vehicule, dintre care 250 de transport marfă și 204 de transport persoane.

Neregulile constatate au atras aplicarea a 1169 de sancțiuni contravenționale, 143 pentru nerespectarea prevederilor referitoare la transportul de persoane sau marfă, iar restul în acord cu OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice.


La data de 9 februarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au depistat, în municipiul Câmpia Turzii, conducătorul unui autoturism, care efectua transport de persoane, deși nu deținea autorizația de transport persoane în regim de închiriere și documentele care să ateste plata anticipată a serviciului de transport. În cauză a fost aplicată o sancțiune contravențională cu amenda, în conformitate cu Legea 38/2003, precum și măsura complementară a suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului pentru o perioadă de 6 luni, dar și reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS