<
Actualitate

ACŢIUNI PERMANENTE, DESFĂȘURATE ÎN SERVICIUL COMUNITĂȚII

La data de 30 aprilie a.c., poliţiştii clujeni, împreună cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj, Gruparea de Jandarmi Mobilă și lucrători ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu au continuat activitățile de verificare a gradului de respectare a prevederilor legale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Astfel, au fost desfăşurate acțiuni de verificare a zonelor aglomerate, a societăţilor comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, staţii de mijloace de transport public, terase, pieţe din municipiu și din județ.

În cadrul acţiunilordesfăşurate au fost verificate 164 de societăți comerciale și controlate 186 de mijloace de transport persoane.

Urmare a abaterilor constatate la nivel judeţean, au fost aplicate 43 de sancţiunicontravenţionale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amenzi în valoare totală de 9.000 de lei.

Aceste activități vor fi desfășurate și în perioada următoare, pe raza întregului județ.

Recomandăm tuturor cetăţenilor să nu se expună la riscuri, să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise!

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS