<
Actualitate

ACȚIUNI ÎN CONTEXTUL NOILOR MĂSURI

Având în vedere noile măsuri, aplicabile începând cu data de 25 octombrie a.c., polițiștii tuturor secțiilor de poliție urbană și rurală din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au demarat ieri, începând cu ora 11.00, acțiuni de informare și responsabilizare a cetățenilor, dar și de verificare a noilor prevederi, statuate în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de Covid-19.

În intervalul orar 11.00 – 13.00, polițiștii au acționat preventiv pentru ca măsurile referitoare la portul măștii de protecție, circulația pe timp de noapte, desfășurarea și programul de funcționare al operatorilor economici, dar și obligația de a face dovada vaccinării, trecerii prin boală sau testării, în atare situații, să fie cunoscute tuturor persoanelor.

Peste 250 de persoane au fost legitimate și peste 130 de agenți economici au fost informați și verificați cu privire la obligațiile ce le revin, în decursul celor două ore.

Astfel, au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, 21 dintre acestea în conformitate cu Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În zona complexelor studențești din municipiu, polițiștii Biroului pentru Centrul Universitar s-au asigurat că noile măsuri sunt cunoscute de către toate persoanele prezente în zonă.

Polițiștii au legitimat 40 de persoane, informând și avertizând alte 30 de persoane cu privire la normele de protecție sanitară, necesar a fi respectate în vederea prevenirii îmbolnăvirilor.

Activitățile au fost continuate și în intervalele orare 16.00 – 21.30, respectiv 22.15 – 24.00, polițiștii municipiului Cluj-Napoca, cărora li s-au alăturat jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile și Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, dar și polițiști locali din cadrul Direcției Generale Poliție Locală Cluj-Napoca, verificând, în funcție de etapă, respectarea interdicției de circulație a persoanelor, a programului de funcționare al operatorilor economici și respectarea desfășurării activităților în condițiile noilor prevederi.

În aceste două etape au fost legitimate 184 de persoane și verificați 48 de agenți economici. De asemenea, au fost verificate în trafic peste 90 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 38 de sancțiuni, 30 dintre acestea în conformitate cu OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, context în care a fost reținut un permis în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce.

Totodată, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale la Legea 55/2020 în urma abaterilor aduse normelor de protecție sanitară, alte 3 fiind generate de nerespectarea normelor de conviețuire socială.

În contextul actual, polițiștii recomandă tuturor cetățenilor să conștientizeze importanța, atât pentru propria persoană, cât și pentru întreaga comunitate, a respectării măsurilor pentru limitarea riscului de răspândire a infectării cu coronavirus.

Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri!

Totodată, solicităm tuturor cetățenilor să se informeze din surse sigure cu privire la regulile ce intră în vigoare și să dea dovadă de o conduită responsabilă!

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS