<
Actualitate

ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR DIN CÂMPIA TURZII

La data de 29 mai a.c., între orele 09.00-14.00, efectivele Poliţiei municipiului Câmpia Turzii au fost angrenate în acţiuni preventiv-reactive atât în mediul urban, cât și în zonele rurale.
Acțiunile au avut drept scop creșterea gradului de siguranță publică și a siguranței rutiere. De asemenea, polițiștii au vizat prevenirea și combaterea infracțiunilor de natură judiciară și economică, respectarea normelor legale privind activitatea de transport public și circulația pe drumurile publice, verificarea legalităţii transportului şi comercializării materialului lemnos.
S-a acționat în zona piețelor agroalimentare și a târgului Obor, pe DJ 150 și DN 15 E 60.
Au fost legitimate 89 de persoane și au fost controlate 47 de autovehicule. 17 persoane fizice și producători agricoli au fost verificați.
Au fost conduse la sediul unității de poliție 5 persoane bănuite de comiterea unor fapte ilicite.
Pentru abaterile constatate la OUG 195/2002, Legea 61/1991, Legea 12/1990 pentru protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, s-a impus aplicarea a 35 de sancțiuni contravenționale.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS