În perioada 17-19 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii, alături de cei ai Secției 4 Rurală, jandarmi și polițiști locali, au desfășurat activități în scopul verificării respectării prevederilor impuse pentru prevenirea și combaterii efectelor pandemice
Au fost verificate locurile aglomerate, societățile comerciale, mijloacele de transport persoane și diferite obiective de interes.
De asemenea, efectivele care au acționat în sistem integrat au derulat acțiuni punctuale în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică și prevenirii oricăror fapte antisociale.
Pentru descurajarea indisciplinei rutiere și impunerea respectării normelor de circulație pe drumurile publice, polițiștii rutieri au fost prezenți pe raza de competență.
În urma activității efectuate, pentru neregulile descoperite au fost aplicate 49 de sancțiuni contravenționale, 35 dintre acestea pentru abateri de la prevederile legislației rutiere.
La aceeași dată, în jurul orei 18.45, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Câmpia Turzii au depistat un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Ceanu Mare, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DJ150, în interiorul aceleiași localități, deși nu deținea dreptul de a conduce autovehicule.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Sunt efectuate cercetări privind comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.