În cursul zilei de ieri, polițiștii municipiului Cluj-Napoca, prin structura rutieră și cea de ordine publicăau acționat în scopul reducerii victimizării în rândul participanților la trafic și asigurarea siguranțeirutiere.
Activitatea desfășurată a condus la legitimarea a peste 300 de persoane și controlarea a circa 280 de vehicule.
Sancțiunile contravenționale au reprezentat încălcări ale legislației rutiere, dar și ale normelor din domeniul ordinii și siguranței publice.
Polițiștii au aplicat 108 sancțiuni contravenționale, 102 conform OUG 195/2002,iar dintre acestea, 39 pentru viteză neregulamentară.
În cadrul activităților s-a urmărit totodată descurajarea conducerii vehiculelor sub efectul alcoolului și depistarea persoanelor care nu respectă prevederile legale.
Au fost reținute în vederea suspendării trei permise de conducere și un certificat de înmatriculare, urmare neregulilor constatate privind starea tehnică a autovehiculului.
Cu titlu de exemplu
Doi conducători auto au fost depistați de polițiști rulând cu viteza de 101, respectiv 107 km/h, pe strada Observatorului și pe Bulevardul Muncii, din municipiul Cluj-Napoca.
Ambii au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 1305 lei, fiind totodată dispusă măsura complementară a sancțiunii contravenționale de reținere a permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.