Vă invităm vineri 8 martie, în jurul orei 10:30, să-l întâmpânim pe actorul Vali V. Popescu, de la întoarcerea din maratonul omagial dedicat femeii, pe ruta Cluj-Napoca – Turda.
Alături de colegii săi, Vali va împărți flori doamnelor și domnișoarelor cu ocazia acestei zile aniversare. Sosirea va avea loc din fața Teatrului Aureliu Manea.
Este al doilea an consecutiv în care actorul, Vali V. Popescu va alerga pe distanța Cluj-Napoca – Turda, în data de 8 martie, ora 8:00, un mod inedit, de a-și manifesta respectul, admirația și recunoștința pentru femeie văzută atât ca mamă, un simbol al căminului conjugal și al protecției familiei dar și ca spirit luptător în procesul de emancipare a femeii pentru obținerea drepturilor și libertăților și pentru eliminarea discriminării şi asigurarea condițiilor depline de egalitate în viaţa socială.
Anul acesta, Vali va încerca să-și doboare recordul asigurându-ne că în acest an, își propune ca această distanță de 30 de km să o parcurgă în 2 h și 30’ . Acesta își va începe cursa vineri dimineața , la ora 8:00 din fața Teatrului Național Cluj și va încerca să ajungă la Teatrul Aureliu Manea în jurul orei 10:30.
Haideți să-l susținem pe Vali pentru un stil de viață sănătos, pentru cultură și pentru inițiativă !